ss„Când îi vom vedea, în sfârşit, pe primul ministru slovac sau pe preşedintele României că îşi vor declara compasiunea şi îşi vor exprima simpatia pe 4 iunie la ambasada Ungariei? Pentru că deja am văzut un prim ministru maghiar care a ciocnit şampanie de ziua naţională a României pentru naşterea României Mari”, a declarat retoric János Lázár, şeful de cabinet al lui Viktor Orbán, în 3 iunie 2017 cu ocazia unei ceremonii dedicate Trianonului. O ştire publicată ieri în presă despre declaraţiile şefului de cabinet al premierului Ungariei despre Trianon mi-a atras atenţia: „nu ne dorim nicio modificare a graniţelor şi mai ales nu ne dorim tensiuni etnice, noi războaie in Europa… dar asta nu înseamnă că vom tolera provocările, încălcările repetate ale sensibilităţilor noastre naţionale pentru încă 100 de ani. Da, putem spune chiar şi acum: „Dreptate pentru Ungaria!”, care a fost strigătul pentru revizuire după 1929.” Presa din România a preluat informaţia după un articol în engleză publicat de Eva Balogh, fost profesor de istorie est-europeană la universitatea Yale pe blogul hungarianspectrum.org. Titlul articolului în engleză este alarmant: „A NEW DECLARATION OF WAR: JUSTICE FOR HUNGARY!” (O nouă declaraţie de război: dreptate pentru Ungaria!). Autoarea, după ce prezintă critic câteva articole din presa maghiară despre Tratatul de la Trianon, urmate de câteva extrase din discursul lui János Lázár, trage un semnal de alarmă despre implicaţiile acestor declaraţii belicoase: „In light of the official government announcement by János Lázár, this particular Day of National Unity may be a turning point in the Orbán government’s handling of the Trianon issue… I strongly suspect that these new words were not born in the heat of a fiery nationalistic speech. The Orbán government seems to have decided to open another front in its war against Europe, this time for a reinterpretation of the Treaty of Trianon. This is a serious turn of events that may not bode well for peace in the region.” Ca istoric, am decis să merg la sursă, adică am căutat discursul lui János Lázár, pe care l-am găsit publicat pe pagina oficială de internet a Guvernului de la Budapesta. Mi-a atras atenţia tonul discursului chiar din fraza de început: „Când cunoscuţi şi prieteni străini veniţi de departe, pentru care cuvântul „Trianon” nu înseamnă nimic, decât cel mult un castel drăguţ de la Versailles, mă întreabă de ce acest cuvânt este atât de magic şi de rău augur pentru noi, pentru maghiari, de obicei este suficient dacă eu doar încep să înşir faptele…” (traducere M.D.). Ce dovadă de propagandă revizionistă la cel mai înalt nivel al guvernului de la Budapesta! O spune şeful de cabinet foarte clar: străinilor li se povesteşte cât de mult suferă Ungaria din cauza Trianon-ului. Oare care ar fi reacţia politicienilor europeni dacă Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ar declara de 9 mai că îl comemorează pe Hitler şi Germania Mare, respectiv proiectul spaţiului vital pentru poporul german, şi ar acuza Tratatele de pace încheiate în 1945 că sunt o nedreptate pentru Germania? Budapesta contestă temeiul juridic al Unirii Transilvaniei cu România Urmează apoi o scurtă lecţie de istorie: în urma acestui tratat de la Trianon, Ungaria a pierdut 2/3 din teritoriu şi din populaţie. Peste noapte, din 320.000 km pătraţi şi 20 milioane locuitori, Ungaria a rămas doar cu 93.000 km pătraţi şi 7 milioane locuitori. „Pentru că România a putut să obţină Transilvania şi Partium fără niciun merit şi niciun temei juridic”, statul slav din sud părţile sudice, iar Cehoslovacia din acea vreme partea de nord a ţării şi Transcarpatia. „Astfel că în loc de state naţionale au fost create ţări multietnice pe ruinele Monarhiei” (traducere M.D.). Şeful de cabinet al premierului Viktor Orbán uită să spună că doar o treime din populaţia monarhiei maghiare erau unguri, iar restul populaţiei erau români, slovaci, sârbi, ruteni etc. Chiar şi între cele 7 milioane de unguri, doar o parte erau unguri de origine, pentru că în urma procesului de maghiarizare, devenit politică de stat după 1867, mulţi nemaghiari se declaraseră unguri la ultimul recensământ înainte de război. Oricât s-a străduit guvernul de la Budapesta să transforme monarhia multietnică într-un stat naţional maghiar nu a reuşit, chiar dacă au maghiarizat numele nemaghiarilor şi uneori chiar bisericile (rutenii greco-catolici au fost transformaţi în unguri greco-catolici, de exemplu). János Lázár a fost probabil corigent la istorie sau probabil că în Ungaria nu au fost schimbate lecţiile de istorie despre Conferinţa de pace de la Paris încă din perioada interbelică. Observ că politicienii maghiari nu vor să înţeleagă o realitate, o evidenţă indubitabilă (scuze pentru pleonasm): Transilvania nu a fost dăruită la Trianon României! Noi, românii ardeleni, în 1 Decembrie 1918, am hotărât la Alba Iulia să ne unim cu România! Îl invit pe János Lázár să citească nu doar Decizia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, ci miile de împuterniciri (credenţionale, cum le spuneau atunci ardelenii), prin care sute de mii de români din Transilvania i-au împuternicit pe delegaţii trimişi la Alba Iulia să voteze Unirea cu România! Aici, în aceste credenţionale, se află temeiul juridic al Unirii Transilvaniei cu România! Dle János Lázár, aţi auzit de preşedintele americam Woodrow Wilson şi de principiul autodeterminării naţionalităţilor? În punctul 9 al discursului lui Woodrow Wilson din 8 Ianuarie 1918 se prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminării naţionalităţilor. Discursul preşedintelui american conferă temeiul juridic al reaşezării Europei după primul război mondial prin Conferinţa de pace de la Paris. Budapesta aşteaptă scuze din partea Europei şi mai ales a vecinilor, pentru „nedreptatea” de la Trianon „Prietenii şi cunoscuţii străini veniţi de departe au înţeles deja ei înşişi că Trianonul a fost de fapt o vendetă etnică făcută prin mijloace administrative, nu un tratat de pace. Că Trianonul nu a distribuit învingătorilor adevărul istoric, ci mai mult pământ: mine bogate, păduri întinse şi câmpii roditoare ungureşti. Judecând fără mânie şi părtinire, străinul venit de departe înţelege deja dintr-o simplă relatare că: Trianonul nu a închis, ci a menţinut războiul. La urma urmei, a fost ultima mare luptă a primului război mondial. Ultima bătălie, în care ungurii fără arme au trebuit să apere cu mâinile legate la spate împotriva celor mulţi ceea ce a fost al lor de secole, în faţa lui Dumnezeu şi a omului. Că Trianonul nu a adus pace Europei – şi de fapt lumii, ci un nou război. A făcut să fie inevitabil un nou cataclism, care a fost chiar mai distructiv decât primul, mai dureros şi mai iresponsabil. Dictatul de la Trianon este fără îndoială o durere a Ungariei, dar este un păcat al întregii Europe şi o ruşine a întregii lumi occidentale. A fost şi rămâne. Rămâne – în ultimii 100 de ani nimeni niciodată nu a cerut scuze Ungariei pentru Trianon. Nici nu vorbesc despre reparaţii. Dar de ce nu am vorbi despre reparaţii acordate chiar şi ungurilor, nu doar despre gesturi simbolice. Despre reverenţă şi despre scuze. Despre cuvintele spuse public de liderii ţărilor vecine, prin care în sfârşit cel puţin recunosc şi nu tăgăduiesc în continuare nedreptatea. Acea nedreptate, pe care mai marii Europei de atunci au comis-o împotriva ungurilor, ai căror complici au fost în unele cazuri şi înaintaşii lor, dar, în orice caz, au fost beneficiarii.” Urmează paragraful citat mai sus, despre scuzele aşteptate de la preşedintele României. Mai aşteaptă scuze de la preşedintele sârb şi chiar de la Emmanuel Macron, proaspătul preşedinte al Franţei! Ungurii, la 100 de ani de la Trianon, suferă de o mare frustare şi continuă să se victimizeze. Au rămas cu aceeaşi mentalitate din secolul al XVI-lea, când, în urma înfrângerii Ungariei la Mohacs în 1526 şi mai apoi a împărţirii regatului, prin formarea paşalâcului de Buda, respectiv a principatului Transilvaniei, în literatura maghiară a epocii a apărut ideea că ungurii sunt poporul ales de Dumnezeu, cu un destin asemănător cu cel al evreilor. Pentru păcatele lor, Dumnezeu i-a pedepsit pe unguri şi regatul a fost ocupat de turci. Nici atunci, în secolul al XVI-lea, nici acum, la 100 de ani de la încheierea primului război mondial, ungurii nu au înţeles sensul istoriei. În continuare ungurii se consideră nişte victime şi bocesc. Nu mai continui cu comentariul acestui discurs, care păstrează acelaşi ton revizionist până la final. Revin însă la semnalul de alarmă tras de Eva Balogh pe blogul său: „In light of the official government announcement by János Lázár, this particular Day of National Unity may be a turning point in the Orbán government’s handling of the Trianon issue… I strongly suspect that these new words were not born in the heat of a fiery nationalistic speech. The Orbán government seems to have decided to open another front in its war against Europe, this time for a reinterpretation of the Treaty of Trianon. This is a serious turn of events that may not bode well for peace in the region.” De ce cred că are dreptate? O simplă lectură a discursurilor lui János Lázár, şeful de cabinet al lui Viktor Orbán, premierul Ungariei, publicate pe pagina oficială de internet a guvernului de la Budapesta, confirmă concluziile Evei Balogh. În 31 mai a avut un discurs asemănător. Pe 26 Mai un coleg al său, János Árpád Potápi, secretar de stat, nu a ratat ocazia să plângă din cauza tragediei provocate de Trianon Ungariei. Aceste discursuri revizioniste sunt publice pe pagina de internet a Guvernului de la Budapesta. Şi nu sunt singurele declaraţii revizioniste ale politicienilor din Ungaria. Încerc să îmi imaginez cum ar fi dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, ar cere scuze Ungariei, în numele poporului român, pentru pacea de la Trianon. Sigur nu ar mai apuca nici 24 de ore la Cotroceni. Aşa că Guvernul Ungariei poate plânge în continuare, fără nicio speranţă: niciodată România nu va cere scuze Ungariei pentru pacea de la Trianon, pentru că Transilvania s-a unit cu România la 1 Decembrie 1918, nu în 4 Iunie 1920! Unirea am decis-o noi, românii din Transilvania. Cred că ar trebui republicate şi traduse chiar şi în limba maghiară toate scrisorile de împuternicire ale românilor ardeleni, prin care i-au delegat pe reprezentanţii lor la Alba Iulia să voteze Unirea cu Ţara. Poate aşa vor înţelege şi ungurii că Transilvania nu a fost dată cadou la Trianon, ci Transilvania s-a unit prin voinţa majorităţii populaţiei, adică a românilor, la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. În final, mă întreb dacă Guvernul de la Bucureşti contracarează în vreun fel propaganda revizionistă maghiară. Guvernul de la Budapesta recunoaşte deschis propaganda pe care o face pentru Trianon. Până la urmă este o dispută de aproape 100 de ani despre Trianon. Unii sunt mai vocali, alţii stau în păpuşoi. Am mai stat în păpuşoi şi înainte de 30 August 1940!

Citeste mai mult: adev.ro/pbf61h

„Când îi vom vedea, în sfârşit, pe primul ministru slovac sau pe preşedintele României că îşi vor declara compasiunea şi îşi vor exprima simpatia pe 4 iunie la ambasada Ungariei? Pentru că deja am văzut un prim ministru maghiar care a ciocnit şampanie de ziua naţională a României pentru naşterea României Mari”, a declarat retoric János Lázár, şeful de cabinet al lui Viktor Orbán, în 3 iunie 2017 cu ocazia unei ceremonii dedicate Trianonului.

O ştire publicată în data de 05.06.2017, în presă, despre declaraţiile şefului de cabinet al premierului Ungariei despre Trianon mi-a atras atenţia: „nu ne dorim nicio modificare a graniţelor şi mai ales nu ne dorim tensiuni etnice, noi războaie in Europa… dar asta nu înseamnă că vom tolera provocările, încălcările repetate ale sensibilităţilor noastre naţionale pentru încă 100 de ani. Da, putem spune chiar şi acum: „Dreptate pentru Ungaria!”, care a fost strigătul pentru revizuire după 1929.” Presa din România a preluat informaţia după un articol în engleză publicat de Eva Balogh, fost profesor de istorie est-europeană la universitatea Yale pe blogul hungarianspectrum.org.

Titlul articolului în engleză este alarmant: „A NEW DECLARATION OF WAR: JUSTICE FOR HUNGARY!” (O nouă declaraţie de război: dreptate pentru Ungaria!). Autoarea, după ce prezintă critic câteva articole din presa maghiară despre Tratatul de la Trianon, urmate de câteva extrase din discursul lui János Lázár, trage un semnal de alarmă despre implicaţiile acestor declaraţii belicoase: „In light of the official government announcement by János Lázár, this particular Day of National Unity may be a turning point in the Orbán government’s handling of the Trianon issue… I strongly suspect that these new words were not born in the heat of a fiery nationalistic speech. The Orbán government seems to have decided to open another front in its war against Europe, this time for a reinterpretation of the Treaty of Trianon. This is a serious turn of events that may not bode well for peace in the region.”

Ca istoric, am decis să merg la sursă, adică am căutat discursul lui János Lázár, pe care l-am găsit publicat pe pagina oficială de internet a Guvernului de la Budapesta.

Mi-a atras atenţia tonul discursului chiar din fraza de început: „Când cunoscuţi şi prieteni străini veniţi de departe, pentru care cuvântul „Trianon” nu înseamnă nimic, decât cel mult un castel drăguţ de la Versailles, mă întreabă de ce acest cuvânt este atât de magic şi de rău augur pentru noi, pentru maghiari, de obicei este suficient dacă eu doar încep să înşir faptele…” (traducere M.D.). Ce dovadă de propagandă revizionistă la cel mai înalt nivel al guvernului de la Budapesta! O spune şeful de cabinet foarte clar: străinilor li se povesteşte cât de mult suferă Ungaria din cauza Trianon-ului.

Oare care ar fi reacţia politicienilor europeni dacă Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ar declara de 9 mai că îl comemorează pe Hitler şi Germania Mare, respectiv proiectul spaţiului vital pentru poporul german, şi ar acuza Tratatele de pace încheiate în 1945 că sunt o nedreptate pentru Germania?

Budapesta contestă temeiul juridic al Unirii Transilvaniei cu România

Urmează apoi o scurtă lecţie de istorie: în urma acestui tratat de la Trianon, Ungaria a pierdut 2/3 din teritoriu şi din populaţie. Peste noapte, din 320.000 km pătraţi şi 20 milioane locuitori, Ungaria a rămas doar cu 93.000 km pătraţi şi 7 milioane locuitori. „Pentru că România a putut să obţină Transilvania şi Partium fără niciun merit şi niciun temei juridic”, statul slav din sud părţile sudice, iar Cehoslovacia din acea vreme partea de nord a ţării şi Transcarpatia. „Astfel că în loc de state naţionale au fost create ţări multietnice pe ruinele Monarhiei” (traducere M.D.).

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orbán uită să spună că doar o treime din populaţia monarhiei maghiare erau unguri, iar restul populaţiei erau români, slovaci, sârbi, ruteni etc. Chiar şi între cele 7 milioane de unguri, doar o parte erau unguri de origine, pentru că în urma procesului de maghiarizare, devenit politică de stat după 1867, mulţi nemaghiari se declaraseră unguri la ultimul recensământ înainte de război. Oricât s-a străduit guvernul de la Budapesta să transforme monarhia multietnică într-un stat naţional maghiar nu a reuşit, chiar dacă au maghiarizat numele nemaghiarilor şi uneori chiar bisericile (rutenii greco-catolici au fost transformaţi în unguri greco-catolici, de exemplu).

János Lázár a fost probabil corigent la istorie sau probabil că în Ungaria nu au fost schimbate lecţiile de istorie despre Conferinţa de pace de la Paris încă din perioada interbelică. Observ că politicienii maghiari nu vor să înţeleagă o realitate, o evidenţă indubitabilă (scuze pentru pleonasm): Transilvania nu a fost dăruită la Trianon României! Noi, românii ardeleni, în 1 Decembrie 1918, am hotărât la Alba Iulia să ne unim cu România! Îl invit pe János Lázár să citească nu doar Decizia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, ci miile de împuterniciri (credenţionale, cum le spuneau atunci ardelenii), prin care sute de mii de români din Transilvania i-au împuternicit pe delegaţii trimişi la Alba Iulia să voteze Unirea cu România! Aici, în aceste credenţionale, se află temeiul juridic al Unirii Transilvaniei cu România!

Dle János Lázár, aţi auzit de preşedintele americam Woodrow Wilson şi de principiul autodeterminării naţionalităţilor? În punctul 9 al discursului lui Woodrow Wilson din 8 Ianuarie 1918 se prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminării naţionalităţilor. Discursul preşedintelui american conferă temeiul juridic al reaşezării Europei după primul război mondial prin Conferinţa de pace de la Paris.

Budapesta aşteaptă scuze din partea Europei şi mai ales a vecinilor, pentru „nedreptatea” de la Trianon

Prietenii şi cunoscuţii străini veniţi de departe au înţeles deja ei înşişi că Trianonul a fost de fapt o vendetă etnică făcută prin mijloace administrative, nu un tratat de pace. Că Trianonul nu a distribuit învingătorilor adevărul istoric, ci mai mult pământ: mine bogate, păduri întinse şi câmpii roditoare ungureşti. Judecând fără mânie şi părtinire, străinul venit de departe înţelege deja dintr-o simplă relatare că: Trianonul nu a închis, ci a menţinut războiul. La urma urmei, a fost ultima mare luptă a primului război mondial. Ultima bătălie, în care ungurii fără arme au trebuit să apere cu mâinile legate la spate împotriva celor mulţi ceea ce a fost al lor de secole, în faţa lui Dumnezeu şi a omului. Că Trianonul nu a adus pace Europei – şi de fapt lumii, ci un nou război. A făcut să fie inevitabil un nou cataclism, care a fost chiar mai distructiv decât primul, mai dureros şi mai iresponsabil.

Dictatul de la Trianon este fără îndoială o durere a Ungariei, dar este un păcat al întregii Europe şi o ruşine a întregii lumi occidentale. A fost şi rămâne. Rămâne – în ultimii 100 de ani nimeni niciodată nu a cerut scuze Ungariei pentru Trianon. Nici nu vorbesc despre reparaţii. Dar de ce nu am vorbi despre reparaţii acordate chiar şi ungurilor, nu doar despre gesturi simbolice. Despre reverenţă şi despre scuze.

Despre cuvintele spuse public de liderii ţărilor vecine, prin care în sfârşit cel puţin recunosc şi nu tăgăduiesc în continuare nedreptatea. Acea nedreptate, pe care mai marii Europei de atunci au comis-o împotriva ungurilor, ai căror complici au fost în unele cazuri şi înaintaşii lor, dar, în orice caz, au fost beneficiarii.

Urmează paragraful citat mai sus, despre scuzele aşteptate de la preşedintele României. Mai aşteaptă scuze de la preşedintele sârb şi chiar de la Emmanuel Macron, proaspătul preşedinte al Franţei!

Ungurii, la 100 de ani de la Trianon, suferă de o mare frustare şi continuă să se victimizeze. Au rămas cu aceeaşi mentalitate din secolul al XVI-lea, când, în urma înfrângerii Ungariei la Mohacs în 1526 şi mai apoi a împărţirii regatului, prin formarea paşalâcului de Buda, respectiv a principatului Transilvaniei, în literatura maghiară a epocii a apărut ideea că ungurii sunt poporul ales de Dumnezeu, cu un destin asemănător cu cel al evreilor. Pentru păcatele lor, Dumnezeu i-a pedepsit pe unguri şi regatul a fost ocupat de turci. Nici atunci, în secolul al XVI-lea, nici acum, la 100 de ani de la încheierea primului război mondial, ungurii nu au înţeles sensul istoriei. În continuare ungurii se consideră nişte victime şi bocesc.

Nu mai continui cu comentariul acestui discurs, care păstrează acelaşi ton revizionist până la final. Revin însă la semnalul de alarmă tras de Eva Balogh pe blogul său: „In light of the official government announcement by János Lázár, this particular Day of National Unity may be a turning point in the Orbán government’s handling of the Trianon issue… I strongly suspect that these new words were not born in the heat of a fiery nationalistic speech. The Orbán government seems to have decided to open another front in its war against Europe, this time for a reinterpretation of the Treaty of Trianon. This is a serious turn of events that may not bode well for peace in the region.”

De ce cred că are dreptate? O simplă lectură a discursurilor lui János Lázár, şeful de cabinet al lui Viktor Orbán, premierul Ungariei, publicate pe pagina oficială de internet a guvernului de la Budapesta, confirmă concluziile Evei Balogh. În 31 mai a avut un discurs asemănător. Pe 26 Mai un coleg al său, János Árpád Potápi, secretar de stat, nu a ratat ocazia să plângă din cauza tragediei provocate de Trianon Ungariei. Aceste discursuri revizioniste sunt publice pe pagina de internet a Guvernului de la Budapesta. Şi nu sunt singurele declaraţii revizioniste ale politicienilor din Ungaria.

Încerc să îmi imaginez cum ar fi dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, ar cere scuze Ungariei, în numele poporului român, pentru pacea de la Trianon. Sigur nu ar mai apuca nici 24 de ore la Cotroceni. Aşa că Guvernul Ungariei poate plânge în continuare, fără nicio speranţă: niciodată România nu va cere scuze Ungariei pentru pacea de la Trianon, pentru că Transilvania s-a unit cu România la 1 Decembrie 1918, nu în 4 Iunie 1920! Unirea am decis-o noi, românii din Transilvania.

Cred că ar trebui republicate şi traduse chiar şi în limba maghiară toate scrisorile de împuternicire ale românilor ardeleni, prin care i-au delegat pe reprezentanţii lor la Alba Iulia să voteze Unirea cu Ţara. Poate aşa vor înţelege şi ungurii că Transilvania nu a fost dată cadou la Trianon, ci Transilvania s-a unit prin voinţa majorităţii populaţiei, adică a românilor, la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.

În final, mă întreb dacă Guvernul de la Bucureşti contracarează în vreun fel propaganda revizionistă maghiară. Guvernul de la Budapesta recunoaşte deschis propaganda pe care o face pentru Trianon. Până la urmă este o dispută de aproape 100 de ani despre Trianon. Unii sunt mai vocali, alţii stau în păpuşoi. Am mai stat în păpuşoi şi înainte de 30 August 1940!

Sursa articol: adevarul.ro