Vineri 16 septembrie 2022, cu preocuparea și inițiativa Fundației „Alba Iulia 1918, pentru Unitatea și Integritatea României”, președinte ing. Vasile Todor și a Revistei „Dacoromania”, director ec. Ioan Străjan, mobilizând instituțiile publice locale și membrii altor ONG-euri cultural – patriotice din Alba Iulia, au organizat și participat la manifestări dedicate comemorării poetului Ioan Alexandru la trecerea celor 22 de ani de când Bunul Dumnezeu la luat în Impărăția Sa.

Dintre participanți la eveniment au depus coroane reprezentanții Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României și a Revistei „Dacoromania” a Consiliului Județean și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, iar buchete de flori, pensionarele Eva Făgețean și Victoria Barna.

S-au recitat și citit poezii din bogata operă literară a poetului, de către Eva Făgețean, ing. Emil Suflețel, prof univ. Nicolea Danciu, prof. Aurora Marcu, col (retr.) Dorin Oaidă  scriitor,  ec.Elena Tibirean, ec. Ioan Bălgrădean, ing. Elena Ilea, iar  teologul Rimo Vlonga a prezentat pe larg date biografice ale poetului, publicistului, eseistului, profesorului universitar, traducătorului, politicianului, fondatorul PNȚCD, parlamentarul IOAN ALEXANDRU, care s-a născut la data de 25 decembrie (în ziua de Crăciun) 1941, în satul Topa Mică, comuna Sâmpaul, jud. Cluj, într-o familie de agricultori, părinții Șandor Ioan și Valeria (născută Kozar).

Copilăria și primii ani de școală, sunt legate de satul natal Topa Mică și de Berind satul mamei bătrâne Todosia. Studiile liceale le continuă la Cluj, la Liceul „Gh. Barițiu”, timp în care scrie versuri, iar prin participarea la cenaclurile literare, devine cunoscut în mediile literare clujene. Poezia „ Horea mea ”, publicată în revista clujeană „Tribuna”, în 1960, reprezintă debutul său. Frecventând cenaclurile cunoaște pe Lucian Blaga și alți mari scriitori și poeți.

La Cluj și București continuă studiile universitare la Facultatea de Filologie, unde după absolvire rămâne asistent la catedra M.Eminescu folosind noi metode de studiere și aprofundare a textelor poeților și scriitorilor. Debutează editorial cu volumul „Cum să vă spun?”, prefațat de Mihai Beniuc, președintele Uniunii Scriitorilor din România. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

În 1964 se căsătorește cu Spritz-Ulvine-Grete care i-a dăruit cinci copii.

Călătorește mult în țară vizitând mai multe mănăstiri, îndrăgostindu-se de Mănăstirea Rohia, iar în străinătate vizitează marile orașe europene, Turcia și Israelul. Obține bursă de studii în Germania și Israel. Este preocupat de scrierea Imnelor  lungi, în număr de 307, în care să fie redeșteptate toate frumusețile Cosmosului în lumina Invierii neamului, graiului și a părinților.

În 1973, obține doctoratul în filologie cu teza „Patria la Pindar și Eminescu”. publică mult la toate revistele literare. Traduce din ebraică, maghiară și germană. Opera s-a este tradusă în mai multe limbi fiind posibilă pătrunderea ei peste hotarele României.

Introduce la facultate  cursuri  facultative inedite de studierea și interpretarea Bibliei, limba ebraică pentru care a făcut cursurile la Ierusalim. 

Scrie și publică mult, iar opera sa este recunoscută și apreciată în țară și străinătate, pentru care primește multe premii medalii, diplome și distincții.

Participă activ la Revoluția din Decembrie 1989. La 21 decembrie când soții Ceaușescu nu erau încă plecați, în Piața Universității, poetul cu crucea în mână, cu Biblia și Icoana Mântuitorului Hristos, le ținea predici soldaților, cerându-le să nu tragă, să nu omoare. Făcea slujbe și se ruga pe sângele vărsat. După plecarea lui Ceaușescu, în 22 decembrie, în propria sa casă a înființat Partidul Național Creștin Țărănesc.

În discursul din 8 aprilie 1990, rostit în Catedrala Ortodoxă din Timișoara, a numit Timișoara Ierusalimul neamului românesc.

În Parlamentul României este ales deputat de Hunedoara în 1990 și senator de Arad în 1992. În dublă calitate de poet și om politic se întâlnește în anii 1993 și 1994 în SUA cu președintele Americii Bill Clinton. Ține conferințe și recitaluri la românii din toată America. Organizează și participă la Conferințe și adunări populare cu caracter religios, în țară și străinătate.

În data de 13 iunie 1994, suferă la Arad un accident vascular, iar după perioada de spitalizare din țară, pe motiv de boală și tratament se mută cu familia, soția și cei cinci copii, în orașul Bonn din Germania.

Pe 16 septembrie 2000, la numai 59 de ani se stinge din viață la Bonn. Este adus în țară cu un avion militar. Trupul neînsuflețit n-a fost depus  la Uniunea Scriitorilor, la Parlament, la Patriarhie (deși era membru peste tot). A poposit un timp la Biserica „ Sfântul Gheorghe Nou ” din București. Prin Grija lui Bartolomeu Anania (viitorul mitropolit al Clujului), a fost adus și înmormântat la Mănăstirea Nicula. A plecat din capitală și a străbătut țara într-o ultimă călătorie, prin plaiurile pe care le-a cântat în Imne, spre inima Transilvaniei, cu un popas mai lung de reculegere în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

După moarte, postum i s-au publicat multe din operele sale. A lăsat țării, românilor, lumii, o operă valoroasă și bogată, în antologii, creații proprii și traduceri.

Pentru meritele sale ca poet, om politic, susținător înfocat al ortodoxiei, sincerul patriotism, modestia și omenia de care a dat dovadă, Consiliul Județean Alba și Primăria Municipiului Alba Iulia, i-au amplasat și dezvelit un bust pe „Aleea Scriitorilor” din parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, opera artistului plastic profesor Romi Adam, sculptor.  Veșnic să-i  fie păstrată amintirea!

Dragomir Vlonga

jurist