Miercuri, 15 iunie 2022, este ziua în care s-au împlinit 133 de ani de la cea mai neagră zi românească, marea pierdere umană a românilor, decesul poetului național a României, Mihai Eminescu, la numai 39 de ani de viață.

O mare parte din membrii ONG-urilor cultural – patriotice, reprezentanții instituțiilor publice locale ale statului și albaiulieni iubitori de cultură și de Eminescu, au fost prezenți în jurul bustului lui Mihai Eminescu aflat pe „Aleea Scriitorilor”, din parcul ce-i poartă numele din Alba Iulia (bust realizat cu susținerea actorului Ion Caramitru pe vremea când a fost Ministrul Culturii), pentru a comemora această personalitate a literaturii române, care a fost și rămâne Mihai Eminescu.

La eveniment au avut loc depuneri de coroane, jerbe și flori, din partea: Consiliului Județean și a Bibliotecii județene „Lucian Blaga” Alba; Primăriei și Consiliului Local Alba Iulia;  Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și a revistei „Dacoromania”; „Mișcării Patrioților Români”, în timp ce buchetele de flori au fost din partea pensionarelor Aurelia-Lucii Mocanu,  Victoria Barna și Maria Mârzan.

Despre viața și opera marelui poet au vorbit:

1). Ing. Vasile Todor – președintele Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, care în calitate de organizator principal a evenimentului a arătat, printre altele, preocuparea unora în a contesta data nașterii poetului Eminescu, venind cu argumente scriptice și documentate credibile că este o preocupare eșuată a unor cârcotași; 

2).  Scriitorul Ioan Mărginean, proaspăt  Cetățean de Onoare a Municipiului Alba Iulia,  a apreciat solidaritatea culturală ce se întâmplă în Alba Iulia cu sprijinul instituțiilor locale și județene  ale statului. A subliniat participarea numeroasă la acest eveniment, în frunte cu nelipsitul primar Gabriel Pleșa, menționând că doar astfel facem ca limba română să nu moară niciodată; 

3)  Primarul Gabriel Pleșa, a salutat participanții, adăugând că este mare nevoie să ne întoarcem cu fața la valorile românești, la personalitățile care au creat aceste valori, iar Primăria va sprijini orice acțiune îndreptată în această direcție; 

4). Teologul Rimo Vlonga, cu referire la Mihai Eminescu a amintit despre vastele preocupări și calități ale poetului enumerând: geniul literar, enciclopedist, ”omul deplin al culturii românești” (Constantin Noica), arătând că dincolo de literatură și gazetărie era preocupat de filosofie, matematică, anatomie,  economie, științele politice, fizică, astronomie, muzică, el însuși fiind un bun și talentat cântăreț; 

5).  Prof. Viorica Medrea a prezentat din marii cărturari români despre Eminescu, citind și versurile cântate de soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici, închinate poetului Eminescu; 

6) Col. (rtr.) Constantin Gomboș – istoric, a precizat că Eminescu i-a fost un model de viață de la care a învățat să iubească poezia, un balsam ce liniștește și vindecă orice boală trupească și sufletească. A arătat că Eminescu a fost un mare patriot, nu a iertat  și nu a trecut cu vederea în scrierile sale nelegiuirile din vremea sa. Este făuritorul limbii române; 

7). Prof. Maria Cioica, președinta ASTREI albaiuliene, a subliniat că Eminescu a ridicat poezia pe cele mai înalte culmi. Viața poetului s-a sfârșit dar opera sa va trăi veșnic, demonstrând argumentele recitând din versurile eminesciene; 

8) Cunoscutul iubitor de literatură aviatorul pensionar nonagenarul Moisă Cotuna a încântat participanții cu recitarea mai multor versuri eminesciene; 

9). Ec. Ioan Străjan, cetățean de onoare a municipiului Alba Iulia și director al revistei „Dacoromania”, a prezentat mai multe documente ce susțin adevăruri legate de viața și opera poetului Mihai Eminescu, combătând prin acestea tendința unor cârcotași de a-l discredita. Îndeamnă pe cei de față să-l iubească pe Eminescu după merit și să-i citească opera!

Dragomir Vlonga

jurist