Motto :  „Amintirile sunt realități în haine de duminică”  (Oliver Hassencamp) 

            „Amintirea este o formă de întâlnire” (Khalil  Gibran ).

Miercuri 23 noiembrie 2022, pe Aleea Scriitorilor din parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, la bustul din bronz, flancat de drapele tricolore, al Episcopului Emilian Birdaș, opera artistului plastic prof. Romi Adam – sculptor, a avut loc evenimentul organizat de Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, împreună cu Revista „Dacoromania”, cu ocazia celebrării celor 101 ani de la nașterea episcopului ortodox Emilian.

Manifestarea s-a bucurat de o numeroasă participare din partea celor care l-au cunoscut și prețuit pe IP Emilian Birdaș. Printre aceștia au fost prezenți reprezentanții unor instituții publice locale ale statului, membrii ONG-urilor cultural-patriotice, preoți și enoriași, majoritari fiind pensionari care activează la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia.

Evenimentul a început prin depuneri de coroane și buchete de flori din partea: Primăriei și Consiliului Local Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia, Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și a Revistei „Dacoromania”, familia sculptorului Romi Adam și familia preotului Victor și Victoria Constantin.

Viața și activitatea episcopului Emilian Birdaș a fost evocată de vorbitorii: ing. Vasile Todor, teolog Rimo Vlonga, preot Niculiță Pascu, preot Victor Constantin, col. (retr.) Dorin Oaidă, col (r.) Nicolae Panduru, ec. Ioan Străjan și prof. Romi Adam.

A fost o reușită înscrisă în suita de omagieri și comemorări a personalităților ce își au busturile pe „Aleea Scriitorilor” din Alba Iulia,, preocupări prioritare ale Fundație „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și Revistei „Dacoromania”.

 Emilian Birdaș a slujit la Catedrala Reântregirii din Alba Iulia timp de 25 de ani, din care timp de 10 ani ca preot slujitor și 15 ani ca episcop. S-a născut în data de 23 noiembrie 1921 în localitatea Rohia din Țara Lăpușului jud. Maramureș, fiind al cincilea copil, singurul băiat din cei șase copii a familiei de țărani, tatăl Simion Birdaș și mama Teodora, născută Pop a lui Vasiu, primind la botez numele de Ioan.

La vârsta de 9 ani rămâne orfan de tată, iar la 10 ani și de mamă, afectându-i grav copilăria. La 14 ani devine frate în obștea Mănăstirii Rohia, iar la 15 ani, în anul 1936, este trimis să studieze la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica unde a avut ca director pe arhimandrit Chesarie Păunescu, ajuns mai târziu Episcop al Dunării de Jos, și pe ierodiaconul Firmilian Marina, viitor Mitropolit al Olteniei.

După scurt timp a întrerupt cursurile seminarului de la Cernica, Mănăstirea Rohia neputând să-l întrețină financiar. S-a întors și a urmat o școală profesională din orașul Dej. Anul 1940, avea să-l găsească din nou la Rohia, iar în 21 iulie 1941 la vârsta de 20 de ani a intrat în cinul monahal, primind numele de Emilian. După câteva zile în 26 iulie 1941 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 27 iulie a aceluiași ani a fost hirotonit ieromonah de către Episcopul Nicolae Colan al Clujului. În anul 1942 a fost transferat la Mănăstirea „Sf. Ilie” din Toplița-Mureș pentru a face misiuni pastorale în unele parohii vacante.

Sfârșindu-se războiul și-a reluat studiile la Seminarul din Râmnicul Vâlcea și apoi la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București, luând diploma de absolvire a Seminarului în 1948, președinte al comisiei fiind Iustin Moisescu.

Continuă studiile universitare, în perioada 1948-1952, la Institutul Universitar din București luându-și licența. În anul 1953 protosinghelul Emilian Birdaș (Milică pentru apropiați) este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București și profesor la Școala Monahală a obștei patriarhale (1953-1957), apoi vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor (1957-1963), dobândind 6 ani de experiență administrativă. În 1958 a fost hirotonit arhimandrit. În perioada 1963-1973 slujește ca preot paroh la Catedrala Reântregirii din Alba Iulia, perioadă în care nu era episcopie.

La 11 iunie 1973 arhimandrtul Emilian Birdaș a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul „Rășinăreanu”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. În calitate de episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, având dobândită o bogată experiență s-a preocupat de soluționarea problemelor pastoral-misionare din județul Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.

După mulți ani de întrerupere, în anul 1975, a fost reînființată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia, iar Episcopul Emilian Birdaș a fost numit episcop la 14 decembrie 1975. A fost instalat episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la data de 25 ianuarie 1976, unde a păstorit  timp de 15 ani, până în anul 1990.

Ca episcop, deși orânduirea socială comunistă, era ostilă bisericii, s-a ocupat înfruntând toate piedicile, de organizarea noii  eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și pictarea lor. În timp ce în alte episcopii se demolau biserici, Emilian s-a opus cu vehemență distrugerilor acestora. Pilduitoare în acest sens fiind salvarea bisericii „Sf. Nicolae” din Miercurea Ciuc. În această perioadă a restaurat  vechea biserică a Mănăstirii Râmeț, ridicând-o  din pământ cu 2 metrii și 8 cm., salvând-o de la inundații și depuneri de aluviuni. În același timp, alături de aceasta a construit noua biserică a mănăstirii, a cărei zidire a durat până în anul 1986.

A renovat și construit Mănăstirea „Sf. Ilie” din Toplița jud. Harghita. A contribuit la construirea  din temelie a unui număr de 72  biserici ortodoxe noi și la repararea altor  sute de lăcașuri de cult. La baza acestor realizări au stat calitățile înăscute  și dobândite în timpul anilor, pregătirea, dinamismul, tenacitatea, corectitudinea, exigența, disciplina exagerată, care-l califica mai degrabă de a fi fost un general de armată decât arhiereu. Aceste calități nu au fost apreciate de către unii colaboratori clerici, iar după Revoluția din Decembrie 1989 s-a întâmplat un lucru fără precedent în istoria recentă a Bisercii Ortodoxe Române, încât la 18 ianuarie 1990, Episcopul Emilian Birdaș a fost obligat să demisioneze din scaunul de Episcop de Alba Iulia, într-un mod nedrept și contraversat, prin încălcarea canoanelor bisericești, care i-au afectat și sănătatea.

După acest episod nefericit, pe scaunul vlădicesc de la Alba Iulia a fost așezat IPS Andrei Andrecuț, în prezent Mitropolit al Clujului, născut ca și Episcopul Emilian Birdaș și IPS Irineu Pop actualul Arhiepiscop tot în județul Maramureș, zonă mai puțin poluată din punct de vedere religios, origine pe care o consider ca pe un dar de la Dumnezeu pentru Arhiepiscopia de la Alba Iulia.

După acest episod nefericit și nedrept, la data de 4 aprilie 1990, la mai puțin de trei luni de la demisia impusă, Episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat ca membru al Sf. Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, cu titlul „Arădeanul.”

La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînfințatei Episcopii a Caransebeșului, unde cu elanul caracteristic a pus pe picioare  și a reânviat activitatea eparhiei. La Caransebeș a început construirea  unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea  „ Foii Diecezane” și a „Calendarului Românului.”

A trecut la cele veșnice, plecând spre zările de lumină ale lui Hristos, în data de 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș,  la vârsta de numai 75 de ani, fiind înmormântat în Biserica necropolă, „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeș, osemintele așteptând un gând și un gest nobil din partea celor îndrituiți, de a-i îndeplini dorința de a aștepta învierea și judecata de apoi dintr-un mormânt de la Mănăstirea Râmeț, dorință ce și-a exprimat-o în timpul vieții. Aducerea osemintelor la Mănăstirea Râmeț, ar fi un gest de reparație a izgonirii sale pe nedrept, de la Alba Iulia, grădina și ogorul în care a plugărit cu dragoste și responsabilitate ortodoxă și românească.

În timpul vieții a avut o bogată activitate cărturărească, iar aparițiile sale editoriale de mare valoare, într-o societate ostilă bisercii, l-a făcut să fie apreciat de Academia Română, care în data de 10 noiembrie 1992 l-a ales membru de onoare , aflându-se în panteonul ostenitorilor pentru cultura națională a românilor. Printre cele mai prestigioase lucrări editoriale reprezentând studii teologice și de istorie regăsim: – Originea istoriei, a voturilor monahale;  –  Slavropighia în Dreptul Bisericesc;  – Alba Iulia, oraș bimilenar;  –  Satul Rohia și Mănăstirea „Sf. Ana”;  – Mănăstirea Râmeț, vatră de spiritualitate ortodoxă;  – Pagini din istoria scaunului vlădicesc ortodox român din Alba Iulia;  – Satul și Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului județul Maramureș etc.

A publicat predici și articole în revistele: „Glasul Bisericii”;  – „Mitropolia Ardealului”; –  „Telegraful Român”;  -„Îndrumătorul Bisericesc de la Sibiu” și „Îndrumătorul Pastoral  de la Alba Iulia”, inițiat  începând cu anul 1977. A editat volumul „Biserici de lemn, monumente istorice din Eparhia Alba Iulia”, a reeditat „Noul Testament de la Bălgrad din 1648”, iar în 1989 a reeditat „Bucoavna de la Alba Iulia din 1699”.

Ce a făcut la Alba Iulia și peste tot unde a făcut ascultare, este mai presus de toate titlurile și onorurile dobândite. A fost un apărător neînfricat al credinței ortodoxe și al românilor.  De numele său  sunt legate împliniri deosebite,  fapt ce l-a așezat cu o dragoste justificată și firească în inimile și amintirea clerului și enoriașilor din Arhiepiscopia  Alba Iuliei, motiv pentru care în semn de cinstire și prețuire  i s-a amplasat pe „Aleea Scriitorilor” din parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, un bust dezvelit și binecuvântat de către  IPS. Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei în data de 21 februarie 2016.

Dragomir Vlonga

jurist/ teolog