Partea I

Orașul Alba Iulia se află situat în vestul Transilvaniei pe cursul mijlociu al râului Mureș, la confluența cu râul Ampoi, străjuit de dealurile împădurite, piemontane ale munților Metaliferi și a Trascăului spre vest, iar în stânga Mureșului, la est, de mănoasele dealuri de la marginea Podișului Secașelor.

Poziția geografică și a reliefului, precum și forma teritoriului, situat pe prima terasă a Mureșului, a asigurat din cele mai vechi timpuri, cele mai bune condiții de viață de pe întreg curs mijlociu al Mureșului.

Pe lângă zonele fertile pentru agricultură, creșterea animalelor, zăcămintele bogate cu metale prețioase, aur și argint, din apropiere, la fel ca și sarea, au constituit condiții favorabile dezvoltării așezărilor omenești și densitatea acestora, pe meleagurile Albei.

Descoperirile arheologice în timp, dar mai ales, cele recente cu ocazia lucrărilor la autostrada A10, pe teritoriul municipiului Alba Iulia, și pe malul Mureșului (Teleac – Limba – Oarda de Jos) zona Tărtăria și a Șibotului, au confirmat cu prisosință existența și densitatea așezărilor omenești din perioada paleoliticului și mai ales a neoliticului.

Urmele celui mai vechi locuitor al Alba Iuliei a fost descoperit încă din anul 1962, cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate în zona „Lumea Nouă”. Descoperirea respectivă, a fost realizată de specialiști recunoscuți, printre care Dumitru Berciu, membru de onoare a Academiei Române, director al Institutului de Arheologie din București, și decan al Facultății de Istorie, împreună cu specialiștii albaiulieni, printre care Cloșca Băluță, profesor doctor în științe istorice, membru fondator al Fundației „Alba Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea României”.

Cu acest prilej a fost descoperit scheletul unui bărbat, înmormântat în poziția chircită la o adâncime de 80 cm.

Din analizele efectuate a rezultat că ritualul de înmormântare și materialele ceramice din același context arheologic și scheletul, datează din mileniul IV a.Ch. Ritualul se înscrie în cultura materială proprie acestei epoci istorice.

În continuare, în perioada dacilor, orașul dac Tharmis-Apulum, a avut un rol deosebit de important, apreciat și după cucerirea Daciei de către romani, care au mutat de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, capitala la Apulum, și au realizat drumul imperial care traversa Dacia de la sud la nord.

Apulum care a fost capitala Dacilor Apuli, în anul 168 d.Chr., a devenit reședința guvernatorului general al celor 3 Dacii și și-a păstrat vechiul nume.

Referitor la perioada dacilor, privind așezarea dacică Tharmis de pe teritoriul actual al orașului Alba Iulia, întrucât au fost și continuă să existe unele inadvertențe, vom prezenta unele extrase convingătoare, despre adevărul istoric al orașului nostru, mai mult decât bimilenar, care a purtat numele dacic de Tharmis și Apulum, prezentate în lucrările unor specialiști de renume.

Unii istorici și cercetători în decursul timpului au susținut că pe teritoriul Albei, nu a existat așezare a dacilor cu denumirea de Tharmis, deși în diferite lucrări ale unor specialiști, denumirea așezării Tharmis, a fost prezentată cu zeci de ani în urmă. Exemplul edificator în acest sens, avem posibilitatea să-l prezentăm pe „Proprietariu, redactoru și editoru, Iosifu Vulcanu, al revistei Familia – anulu XIV 1878” care în anul 1878 a efectuat o vizită de documentare istorică la Alba Iulia și care a fost prezentată în revista respectivă cu titlul: „Schitie de caletoria. VI la Alba Iulia” în care, în partea introductivă a articolului apare denumirea de Tharmis a așezării dacice în câteva exemple concludente..

Ostilitatea romanilor față de strămoșii noștri daci a fost în permanență, dar mai ales din secolul IV, când Roma a hotărât interzicerea denumirilor de Dac și Dacia, situație care se continuă și astăzi sub anumite forme.

În acest sens prezentăm o situație deosebit de gravă, privind datele prezentate și existente în Arhiva Repertoriului Arheologic al României a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” – despre 144 localități din județul Alba. Ultima actualizare a datelor a fost la data de 12 decembrie 2014.

Din cele 144 de localități prezentate din județul Alba, așezări dacice au fost evidențiate doar două: Nădăștie (com. Almașu Mare) și Sărăcsău (com. Șibot) care au aparținut, amândouă, înainte județului Hunedoara.

Referitor la indiferența unor specialiști albaiulieni (dacă nu au fost și alte interese) și nu numai, referitor la așezările dacice de pe meleagurile Albei, rezultă și din  precizările prof. univ. dr. Vasile Moga, în articolul „Așezări dacice cu caracter rural în județul Alba”, publicat în ziarul „Unirea” din 9 iulie 1980 „Nu intenționăm în rândurile de față să prezentăm în totalitate lista așezărilor dacice din vatra Albei (peste 60 puncte sigure) ci ne vom limita la semnalarea celor mai semnificative descoperiri”.

Alte exemple pe care le considerăm deosebit de importante de pe meleagurile Albei, care au fost omise (poate intenționat sau din alte motive), de a fi evidențiate în situațiile celei mai importante instituții de specialitate din România – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, amintim despre Cetatea Dacică de la Căpâlna.

Cetatea dacică de la Căpâlna, amplasată pe Valea Sebeșului a fost construită în sec. I î.Hr. și datorită importanței și a unicității fortificației, a fost inclusă pe lista UNESCO, a patrimoniului cultural mondial, al marilor valori ale umanității, dar nu apare în situațiile înaintate s-au prezentate în arhiva Repertoriului Arheologic al României, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” privind județul Alba.

În aceiași situație incredibilă se află și renumita cetate și așezare dacică de la Piatra Craivii considerat de unii specialiști Centru Spiritual al Dacilor bazat pe cele 5 sanctuare dacice descoperite și a poziției și a formei vârfului de deal care domină împrejurimile (numărul de 5 sanctuare într-un singur loc, pe teritoriul României, nu se cunoaște să fi fost descoperite până în prezent).

Într-o situație similară se află și renumita așezare și cetate Singidava de la Cugir, care a fost construită în secolul III-II î.e.n. Deci cele trei exemple de așezări dacice, importante din județul Alba – Căpâlna, Piatra Craivii și Singidava/Cugir – nu au fost incluse în situațiile respective.

Pentru cei care doresc să cunoască istoria așezărilor dacice de pe meleagurile Albei, recomandăm să lectureze Monografiile localităților din județul Alba, publicate până în prezent.

Din cele constatate întâmplător, rezultă de asemenea lipsa așezărilor dacice existente în județul Covasna și Harghita din situațiile prezentate în arhiva Repertoriului Arheologic al României a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” la fel cu cele ale județul Alba.

Greșelile sau falsurile constatate au fost aduse la cunoștința unor specialiști, de către conducerea Fundației „Alba Iulia 1918, pentru unitatea și integritatea României”, dar nu s-au efectuat acțiuni privind corectarea greșelilor s-au a falsurilor prezentate.

În continuare reprezentanții fundației au intervenit la presa locală cu materialele respective, iar  prof. Gheorghe Ciul, în paginile ziarului „Unirea”, a prezentat situația respectivă bine documentată, dar de asemenea sesizarea a rămas, până în prezent „împietrită”.

Având în vedere situația deosebit de importantă privind cunoașterea adevărului istoric de pe meleagurile Albei, din perioada respectivă, propunem și rugăm a se verifica și analiza datele prezentate de către o comisie de specialiști, la care fundația noastră să participe, cu reprezentanții săi, pentru a se remedia de urgență greșelile sau falsurile existente.

Despre adevărul istoric privind așezarea dacică Tharmis-Apulum vom readuce în pagini, extrase importante din lucrările unor personalități istorice, completate cu unele explicații necesare, după cum urmează:

Extrasele din lucrările pe care le vom readuce în pagină, vor fi convingătoare pentru cunoașterea adevărului istoric de pe meleagurile Albei, după cum urmează:

  1.  „Alba Iulia – Tharmis – Apulum – Bălgrad – Descriere istorică și geografică a orașului”

 Lucrarea a fost  întocmită cu prilejul actului încoronării primului rege al României Mari din ziua de  15 octombrie 1922. București, Cartea Românească, Tip. Rasidescu, 1922

„… Cu prilejul încoronării primul rege al României Mari  – Ferdinand I  l-a Alba Iulia conducătorii țării și istoricii au stabilit să se întocmească o lucrare privind descrierea istorică și geografică a orașului Alba Iulia, care să fie răspândită în România Mare, pentru a se cunoaște de fiecare român, justificarea alegerii acestui oraș pentru un astfel de eveniment istoric, important și unic.

Lucrarea realizată, a avut la bază, „cărțile document” ale iluștrilor istorici: Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, Silviu Moldovan și N. Togan, Silvestru Moldovan, Div. 21 Infanterie, col. I. Antonescu, Nicolae Bălcescu, Colescu-Vartic și I.C. Băcilă.

Vom reda câteva extrase, exemple convingătoare privind existența și așezarea dacilor la Alba Iulia cu denumirea de Tharmis – din  lucrarea-broșură „Alba Iulia (Tharmis – Apulum – Bălgrad) descrirea istorică și geografică a orașului”

”Istoricul orașului și cetății, din cele mai vechi urme până la intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în 1599.

Alba Iulia – simbol al suferințelor și idealului neamului românesc, mândrie când ne amintește trecutul glorios al acestuia, smerenie când depănăm firul istoric al încătușării libertății, unei părți a fraților noștri și speranță, când de aici s-a vestit lumei, frângerea lanțurilor de robie milenară, unirea cu patria mamă și aici se va încorona, gloriosul prim rege al tuturor românilor.

Alba Iulia își datorește însemnătatea istorică, prielnicei sale așezări, în inima Ardealului, în apropierea Murășului și la poalele munților Apuseni. Vestita cetate, așezată din cele mai vechi timpuri până’n zilele noastre, pe podișca înălțimilor de pe dreapta Murășului, la peste 25 metri deasupra văii, străjuiește împrejurimile până la mari depărtări și-și plimbă privirea pe văile Târnavelor, a Sebeșului, Ampoiului, Arieșului și altor ape ce se varsă în Murăș, prin împrejurimi.

Această așezare a hotărât însemnătatea militară care i’au dat’o dacii, romanii, barbarii, slavii, ungurii și austriecii. Însemnătatea comercială și economică a orașului se datorește lesnicioasei comunicațiuni de-alungul mulțimii văilor care duc spre bogatele mine (băi) de aur, de sare, spre păduri și vii ce sânt în apropierea lui. În trecut orașul se întindea mare și înfloritor, pe platoul din spatele cetății, astăzi se află în vale, la poalele cetății, la nivelul apei din motivele ce se vor desprinde din cercetarea istorică a trecutului”.

„… Dacii, conduși de căpetenii vrednice, de cuceritori îndrăzneți, de îndreptători ai poporului cum au fost Boierebista și apoi Decebal, prin lupte continue își măresc puterea și-și întind granițele departe de ambele părți ale Carpaților până în Tisa, Dunăre și Nistru.

În acest timp pe locul Alba-Iuliei de azi, se afla orașului dac Tharmis.

Puterea mereu crescândă a dacilor pe la acest sfârșit al veacului I – a inspirat teama chiar imperiului roman, care pe timpul împăratului Domitian, începe luptele contra lor, reușind să înfrângă pe daci în propria lor țară, Statul Dac se desființează și la 106 Dacia este prefăcută în Provincie Romană, Traian a ridicat cetăți nouă și a făcut drumuri de-alungul Oltului, Murășului, Someșului și a dat numiri nouă orașelor și a cetăților, Tharmisul Dac devine sub romani Apulum, oraș cetate, care față de noile împrejurări întrece cu mult fosta capitală Sarmisegetusa și devine unul din cele mai de frunte centre romane, unde era comanda supremă,  militară a Daciei, monetăria și procuratura provinciei, cu palate mărețe, temple, zidiri publice, băi și apăducte”.

…..

La pagina 10 a lucrării „Alba Iulia” (Tharmis-Apulum-Bălgrad) este menționat un extras dintr-o lucrare a istoricului A.D. Xenopol, din care rezultă de asemenea existența așezării dacice Tharmis, pe locul actual al orașului Alba Iulia. A.D. Xenopol, în lucrarea sa citată, scrie despre Tabula Cerată din 16 mai 142, din care se face dovada existenței Castrului Canabae, chir pe locul cetății de azi, precum și a unui Apulum Vechiu locuit de daci, având „ius municipium” pe lângă un Apulum nou, oraș colonie, cu locuitori romani sau romanizați”.

  1. „Familia Fóia enciclopedică și beletristică”

Istoricul Iosif Vulcan, proprietarul, redactorul și editorul revistei „Familia”, foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrații, în anul 1878 a fost într-o călătorie de documentare la Alba Iulia, iar în revista „Familia – anul XIV/1878” la pagina 3  a prezentat un articol deosebit de important despre istoria orașului Alba Iulia, pe care considerăm că merită să fie readus în pagini, având în vedere, mai ales că se referă la strămoșii noștri daci și la orașul dac Tharmis aflat pe actualul teritoriu al municipiului Alba Iulia.

Revista Familia s-a tipărit la Buda-Pesta în anul 1878, la tipografia lui Alesandru Kocsi.

  1. APULUM III Arheologie – Istorie. Etnografie Alba Iulia / MCMXLIX

 Articole documentare:

„Apulum – numele și originea localității daco-romane” de istoricul Ion I. Russu (pag. 145-161)

„Apulum” de Grigore Florescu (pag. 162-169)

„Descoperiri arheologice în Apulum” de Ion Berciu (pag. 180-199)

În anuarul APULUM nr. 3 – 1947-1849 , volum apărut sub îngrijirea profesorilor Ion Berciu și Alexandru Popa, ambii foști directori la Muzeul Regional Alba Iulia, actualul Muzeu Național al Unirii, au fost prezentate și lucrări importante privind istoria localității Apulum.

Despre așezarea dacică și daco-romană Apulum a istoricului Ion I. Russu, deosebit de importantă pentru adevărul istoric al orașului nostru, în cele 16 pagini a reușit să prezinte cu multă claritate adevărul despre așezarea dacică Apulum – Alba Iulia.

Pentru cei care doresc să cunoască adevărul istoric și mai ales pentru unii cu „pretenții” în problema strămoșilor noștri de pe meleagurile Albei, recomandăm studierea lucrărilor publicate în anuarul nr. 3 al Muzeului din Alba Iulia, prezentate mai sus.

În cele 17 pagini (145-161) ale lucrării – Apulum – istoricul Ion I. Russu descrie pe larg și convingător existența și rolul strămoșilor noștri daci pe meleagurile Albei.

  1. „Monografia județului Alba din anul 1943”

 Monografia a fost realizată sub îngrijirea prefectului de județ, a col. V.C. Nicolae prin serviciul administrativ, condus de dr. Corneliu Salcă iar întocmirea ei a fost încredințată pretorului Corneliu Frâncu

Monografia județului Alba a cuprins mai multe capitole.

Capitolul I – Istoria județului Alba, a fost încredințată și realizată de profesorul de istorie Eugen Hulea.

Profesorul Eugen Hulea a făcut parte din colegiul de profesori de renume al primului liceu românesc din Transilvania, care a luat ființă la data de 3 februarie 1919, după Marea Unire a tuturor românilor la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Simbolic, liceului i s-a atribuit            numele de „Mihai Viteazul”, numele primului unificator al neamului românesc, denumire care a fost schimbată, nu întâmplător, după anul școlar 1953/1954, devenind Școala Medie de Băîieți de 10 ani – Alba Iulia, iar la data de 9 ianuarie 1959, prin ordinul nr. 6 al Ministerului Învățământului și Culturii s-a stabilit să poarte denumirea de „Horea, Cloșca și Crișan”.

Profesorul Eugen Hulea datorită calităților sale intelectuale și a patriotismului, a fost ales președinte al Despărțământului ASTRA Alba Iulia. În perioada respectivă s-a preocupat și a realizat în anul 1937, monumentul „Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan” care a fost amplasat cu bună știință pe locul respectiv, să-l înfrunte pe Carol al VI-lea care se afla vis-a-vis, pe poarta III-a a cetății din Alba Iulia. De multe ori, orele de istorie privind răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan se desfășurau pe trepții obeliscului, la care împreună cu colegii din clasă, am participat direct la explicațiile respective. În anul 1938 a fost numit Inspector General cu probleme de învățământ al ținutul Mureș care avea reședința la Alba Iulia, în clădirea Liceului Mihai Viteazul.

Din capitolul I Istoria județului Alba, redăm un extras din lucrarea prof. de istorie Eugen Hulea privind perioada dacică a orașului Tharmis și a Apulumului, perioada daco-romană.

„Cu o privire sumară, asupra hărții Daciei Traiane, ne este dat să constatăm că vechiul Tharmis/Tarnis, de acum înainte Apulum-ul Roman, Alba Iulia de azi, se transfera și devenise centrul de necontestat al comunicațiilor provinciale, a căror arteră principală – linia: Sarmisegetuza – Apulum – Potaisa – Napoca – Porolissum, traversa de la sud-est spre nord-vest, teritoriul județului, înșirând pe parcurs și localitățile: Sărăcsău – Blandiana . Vurpăr – Vinți – Partoș – Alba Iulia – Teiuș – Aiud – Miraslău – Ocnele Mureș (salinele). A doua linie principală de comunicație, plecată de la Dunăre de la localitatea Oescus pe Valea Oltului spre pasul Turnu Roșu și Ardeal, cu punctul final în județul nostru la Apulum, după un parcurs care atingea localitățile de azi: Săcel – Săliște – Apold – Miercurea – Sebeș – Oarda – Partoș. Un alt traseu plecat din Apulum, ducea prin Blaj spre orașul Oituz (Augustia), prin care se făcea legătura cu Valea Siretului, lângă Adjudul de astăzi (în Moldova). Firește s-a avut o deosebită grijă pentru șoseaua pietruită care lega Apulum cu regiunea auriferă din Munții Apuseni prin Valea Ampoiului până la Zlatna, Abrud și Roșia Montană (Ampelum – Auraria – Alburnus Maior) zonă râvnită din cele mai vechi timpuri, până în zilele noastre, de toți tâlharii. Mureșul a fost întrebuințat pentru navigația fluvială ale asociațiilor de transport sare, cherestea etc. „În urma cercetărilor efectuate până în jurul anului 1940, s-a constatat cu argumente sigure existența neîntreruptă a dacilor pe meleagurile Albei și în împrejurimi din care amintim: Alba Iulia, Aiud, Asinip, Ocna Mureș, Ciunga, Poiana, Geoagiu de Sus, Benic, Galda de Jos, Stremț, Teiuș, Roșia, Cărpiniș, Corna, Bucium, Valea Dosului, Zlatna, Ampoița, Tăuți,. Pâclișa, Oarda de Sus, Inuri, Vurpăr, Cârna, Sărăcsău, Tărtăria, Cioara, Berghin, Hăpria, Cut, Vingard etc.

La acestea se adaugă localitățile de așezări dacice care s-au descoperit în cei peste 75 de ani în perioada anilor 1940-2016 și care au fost prezentate în monografiile localităților respective și în presa de specialitate „în acel timp județul nostru a fost locuit de daci, în mijlocul cărora s-a ridicat orașul Tarnis, deosebit de important, aici aflându-se și o monetărie, fiind aproape de aurul Apusenilor”…

  1. „Ciceronul Catedralei Catolice din Alba Iulia”

În lucrarea despre Istoria Catedralei Catolice Sfântul Mihail din Alba Iulia (nr. 672042) „Ciceronul” Catedralei Catolice din Alba Iulia – L’istoire de la cathedrale Romaine-Catholique de Alba Iulia – Kutzer Wegweiser in der Domkirche zu Karlsburg – Rővid ütmutato a Gyalaféhervari Syékesegy – Ház Megtekintésére” de Összeállitotta léstyán Jozsef, la pagina 8 se menționează despre așezarea dacică Tharmis, astfel, „Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia (cetate) este cea mai străbună și cea mai veche biserică în România Mare. Un adevărat prețios monument istoric, al cărui pietre înnegrite sunt martori ai timpurilor mari trecute în istoria țării. Pietrele acestei Catedrale au văzut Tharmis-ul Dac, Apulum-ul roman, pe migrațiunile viforoase ale popoarelor, pe hoardele pustiitoare ale tătarilor, pe dorobanții lui Mihai Viteazul, pe volonii lui Basta, oștile turcești, pe curuții lui Rakocsy, pe honvezi lui Bem, iar războiul mondial a despuiat-o de clopotele ei. Și acum vechea biserică stă în meghieșie pașnică cu biserica nouă a încoronării”.

  1. „Alba Iulia – itinerar turistic” de Constantin Economu, tip. „Alba” Alba Iulia 1939

Din lucrarea istoricului Constantin Economu „Alba Iulia – itinerar turistic”, 1939, redăm extrase cu privire la așezarea dacică Tharmis, devenită Apulum – Alba Iulia.

”După ce Dacia a devenit provincie romană Traian a colonizat cu locuitori romani, a înstrăinat castelele vechi, a ridicat cetăți nouă, a făcut drumuri de-alungul Oltului, Murășului, Someșului i a dat numiri nouă orașelor și cetăților, Tharmisul Dac, devine sub romani Apulum, oraș și cetate care față de noile împrejurări, întrece cu mult fosta capitală Sarmizegatusa și devine unul din cele mai de frunte centre romane, unde era comanda supremă militară a Daciei, monetăria și procuratura provinciei, cu palate mărețe, temple și zidiri publice, băi și apăducte”… (pag. 18)

  1. Orașe din România de academician I. Simionescu, Iași, 1925, editura „Cartea românească, București Alba Iulia (pag. 11)

Prof. Ion Simionescu a fost investit cu o serie de demnități științifice. În anul 1930 a fost ales ca președinte al Societăți Române de Știință, în anul 1932, președinte al Societății de Geologie iar în perioada 1941-1944 a fost Președintele Academiei Române.

Pe lângă lucrările sale, specifice și deosebite printre care: Satele din România (1926), Mănăstiri din țară  (1926), Colțuri de țară (1934), Țara noastră (1937), Pitorescul României (vol. I-IV, 1939-1942), Tinere cunoaște-ți arborii (1938), Tinere cunoaște-ți țara (1938)

Tinere cunoaște-ți neamul (1941) etc., academicianul Ion Simionescu, în anul 1925, a realizat o lucrare deosebită – Orașe din România – cu 80 figuri, cu speranța afirmată „aș fi mulțumit dacă le-aș fi cât de puțin de folos, după cum și osteneala mea aș socoti-o pe deplin răsplătită, dacă schițele de față ar servi drept îndemn, la cât mai mulți, să-și cunoască țara și frumoasele orașe”.

Printre orașele României prezentate, la loc de frunte s-a aflat orașul Alba Iulia.

Primele cuvinte ale academicianului Ion Simionescu în lucrarea prezentată privind istoria localității este „Alba Iulia – oraș dac Tharmis”

  1. „PATRIA”, 19 mai 1929 „De la Tharmis la Alba Iulia” de Leon Proca

În revista „Patria” din 19 mai 1929, istoricul Leon Proca la pagina 18 a prezentat articolul „De la Tharmis la Alba Iulia”, din care prezentăm un extras „… În vale, răcorit de parfumul inodor care plutia legănat de valurile Murășului, un popor harnic își improviza-se arhaice așezăminte. Femei cu pași repezi, conduceau destinele unei gospodării precoce, copii plăpânzi își prăjiau  trupurile în nisipul fierbinte iar bărbații cu fețe austere discutau, bătrâni deregători ai vieții politice premeditau vuetul pericolului în răsărit care pustiise vieți și familii cu gospodării.

Pătrunși de îngrijorarea, că mâine, poimâine, copii cu capete buclate, bordeiul care-i adăpostește și vitele care îi hrăneau, vor pieri fără cruțare în fața puhoiului năvălitor, iar piepturile de oțel își reliefau vigoarea pentru ca la prima suflare de corn să se sacrifice pentru neam și rege.

Străbate raze de lumină de la „candelele” de său, pătrunzând prin micile ferestre, anunțară bărbaților din Tharmis, adânciți în frământarea grijilor. Praful anilor scurși acoperea tot mai mult virtutea, sacrificiul pâlcului dac din Tharmis.

Trecură deceniile când legiunile romane își așezară castrele în câmpiile dace. Vechiul Tharmis în vitregia evenimentelor mai păstra slabe amintiri, iar câțiva stâlpi martori muți ai unor vremuri apuse căzură în fierbințeala de colonizare a legionarilor romani.

Pe ruinele dispărute și din tradiția dacă, se ridică un mândru oraș roman, care înzestrat cu calități, devine un important centru strategic și de concentrare culturală.

Ambasadorii Împăratului Traian se stabiliră la Apulum”

  1. „O zi din istoria Transilvaniei” de Vasile Netea, editura Țara noastră, București, 1990

Printre lucrările publicate, istoricul Vasile Netea a realizat în anul 1990 lucrarea „O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918, ediție îngrijită și postfață de Valentin Borda.

Referitor la istoria orașului Alba Iulia la pagina 115 menționează: „ceea ce a determinat pe convocatori să aleagă ca loc de adunare orașul Alba Iulia – numit popular Bălgrad era îndelungata existență și marea importanță istorică a acestuia cunoscută încă din perioada dacică sub numele de Tharmis sau Apulum. Alba Iulia a cunoscut sub romani o mare înflorire, iar mai târziu, transformată într-o puternică cetate, avea să fie vreme îndelungată capitala Transilvaniei și reședința principilor transilvăneni.

Pentru români ea simbolizează triumful din 1599 al lui Mihai Viteazul – primul realizator al unirii celor trei provincii istorice românești.

  1. „Impactul Romei asupra Daciei”de Paul Lazăr Tonciulescu, Editura Miracol, București, 1997

Regretatul istoric Paul Lazăr Tonciulescu, în lucrarea sa „Impactul Romei asupra Daciei”, la pagina 200, prezintă exemple privind „Puncte ce mențin amintirea cetăților dace”.

Printre cele 29 de exemple de cetăți dace se află și cea de la Alba Iulia.

Într-o lucrare veche a istoricului Lebrecht, Geschishfl der arboriginen dacischen vőlker in abend-unterhatun gen /1781) la pag. 19 se referă la perioada istorică a anilor 105-117. d.-Chr. Despre cetățile dace se menționează astfel: „Cetăți întemeiate de Daci se dîcu a fire fostu in patria nostra următoriele: Sarmis – Aegethusa) la Grădiștea), Dierna (Torda), Zeugma (Clusiulu), Sandava (Sighișioara), Itideva (Odorheiulu), Singidava (Singetinulu, Kis Enyed) Tarnis (Alba Iulia). În aceiași lucrare la pagina 18 s-a descris așezarea dacică astfel: „Apululu lângă Alba-Iulia, a carei ruine se mai vedu încă de a drept’a Mureșiului la gur’a fl. Ampoiu”.

Amplasarea orașului dac în apropierea Mureșului, menționată mai sus, coincide cu cele descifrate de            prof. univ. dr. ing. Ungureanu Viorel – Bacău, din tăblițele de la Sinaia, nr. 124 prezentată în lucrarea „ZidoDava – denumirea din tăblițele de la Sinaia, a municipiului Alba Iulia” publicate în revista Dacoromania, nr. 78/2016.

  1. Zido Dava – denumirea din Tăblițele de la Sinaia a municipiului Alba Iulia de prof. univ. dr. ing. Viorel Ungureanu.

Prof. univ. dr. ing. Viorel Ungureanu de la Bacău cercetător în continuare al Tăblițelor de la Sinaia participant activ la simpozioane de specialitate în țară și internaționale este și un colaborator de nădejde a redacției revistei „Dacoromania” a fundației „Alba Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea României”.

Printre articolele trimise și publicate, amintim „Moștenirea genetică a românilor”, „Moștenirea geto-dacă a limbii române” iar cel mai important articol privind istoria orașului nostru a fost: „Zido Dava – denumirea din tăblițele de la Sinaia a municipiului Alba Iulia, publicat în revista Dacoromania, nr. 78/2016.

În concluzie de pe unele Tăblițe de la Sinaia rezultă mențiunea de Cetatea Zido Dava care corespunde poziției actuale a orașului Alba Iulia. Importantul rol religios al acestei cetăți rezultă mai ales, din conținutul Tăbliței nr. 124.

În legătură cu această cetate sunt menționate și unele personalități a căror activitate este legată de evenimentele din timpul lui Burebista și Deceneu.

În paginile următoarei reviste Dacoromania nr. 87/2017, a Fundației „Alba Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea României”, vom prezenta în continuare extrase importante despre istoria adevărată a așezării dacice Tharmis-Apulum, din lucrările cercetătorilor specialiști, istorici și arheologi de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, începând cu primul director Adalbert Cserni.

Acest muzeu din Alba Iulia a luat ființă în anul 1888, la inițiativa Societății de Istorie Arheologie și Științe Naturala a Comitatului Alba, iar un rol important l-a avut cercetătorul Adalbert Cserni care a fost custodele muzeului până în anul 1910, când a fost numit directorul acestuia.

Ioan STRĂJAN

Economist