Cele dintâi descoperiri și semnalări de materiale arheologice sau stațiuni aparținând civilizației dacice au fost realizate în zona județului Alba încă de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX.

Prima mențiune aparține lui Gabor Téglás, care scriind despre piatra poroasă utilizată la confecționarea râșnițelor, o amintește ca fiind găsită și la “cetatea dacică de la Căpâlna” (Téglás 1892, 405). Este un merit incontestabil acela de a fi atribuit de la bun început această fortificație dacilor și nu altor popoare antice.

Tezaure aparținând dacilor au fost descoperite și mai înainte, cum este cazul tezaurului găsit în 1843 la Poșaga de Sus, care cuprindea două fibule, un lanț și fragmente de pandantive din argint, dar la nivelul cunoștințelor existente în epocă, el n-a putut fi încadrat cronologic sau etno-cultural (Arneth 1850, 97).

În 1868, pe locul numit de localnici “Pe Cetate”, s-a descoperit la Cugir un tezaur de monede din argint, conținând peste 2000 de piese, copii după tetradrahmele macedonene, dintre care unele au ajuns la Viena, altele la Budapesta (Goos 1876, 233). Va trebui să treacă mai bine de un secol pentru ca în aceeași zonă să fie pusă în evidență existența unei fortificații dacice.

În perioada interbelică, după demararea cercetărilor sistematice în ansamblul cetăților dacice din Munții Orăștiei, investigațiile privind vestigiile dacice din raza județului Alba vor primi un nou impuls.

La cetatea Căpâlnei vor începe săpături arheologice sistematice sub patronajul lui C. Daicoviciu, desfășurate apoi în câteva etape. Cercetările amănunțite au început în 1939 sub conducerea lui M. Macrea și I. Berciu, au continuat apoi în 1942 sub aceeași conducere și s-au reluat pentru scurt timp în 1954, când au fost conduse de M. Macrea, N. Lupu, I. Mitrofan și E. Botez (Daicoviciu 1945, 67-68, 70; Macrea-Berciu 1965, 201-231). După o întrerupere de două decenii, săpăturile de la Căpâlna se reiau în 1965-1967, sub conducerea lui M. Macrea și H. Daicoviciu, cu participarea lui I. Berciu, I. Glodariu, I. Raica, ultimele verificări fiind efectuate în 1982-1983 de către H. Daicoviciu, V. Moga și A. Sion. În anul 1989 a văzut lumina tiparului volumul lui I. Glodariu și V. Moga – “Cetatea dacică de la Căpâlna”, care a valorificat exhaustiv rezultatele cercetărilor din acest important centru dacic (Glodariu-Moga 1989).

O nouă etapă în investigarea civilizației dacice de pe teritoriul județului Alba se va deschide în 1960, când un colectiv format din I. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu și completat ulterior de Gh. Anghel, C.L. Băluță, V. Moga, I. Al. Aldea, va începe cercetările în cetatea dacică de la Piatra Craivei, cea mai importantă fortificație de acest gen de pe valea mijlocie a Mureșului. Efectuate pe parcursul unui deceniu, săpăturile vor evidenția atât un important sistem de apărare cu ziduri de piatră, cât și mai multe sanctuare pe terasele amenajate pe stâncă și în jurul ei. Din păcate, exceptând un raport preliminar de săpătură apărut în 1965 în revista “Celticum” (Berciu și colab. 1965), sau alte câteva prezentări generale, aparținându-i lui V. Moga (Moga 1981, 103-116; 1987, 30-44; Moga-Rustoiu 1987), bogatele descoperiri din cetatea de la Piatra Craivii nu au fost încă valorificate integral într-o lucrare cu caracter monografic.

Deși mai rare, descoperirile dacice cu caracter funerar n-au lipsit nici ele de pe teritoriul județului Alba. În anii 70, cu ocazia săpăturilor pentru amenajarea drumului lângă Teleac au fost descoperite două morminte de incinerație în urne, cuprinzând un vârf de lance și un pumnal încovoiat, ambele îndoite ritual (Moga 1982).

În anul 1979, pe malul stâng al Mureșului lângă satul Blandiana, în locul numit “Brod”, H. Ciugudean a cercetat un mormânt dacic de incinerație distrus parțial de apele râului, din inventarul căruia făceau parte un pumnal curb (sica), teaca sa fragmentară, un vârf de lance și o zăbală, toate din fier, la care se adaugă un vas ceramic, lucrat cu mâna (Ciugudean 1980).

Cea mai spectaculoasă descoperire funerară va fi făcută însă cu ocazia cercetărilor din cetatea de la Cugir, începute de I.H. Crișan și Fl. Medeleț în 1977 și continuate până la moartea prematură a primului. Necropola dacică este de tip tumular, cu tumuli foarte aplatizați, greu de a fi distinși la suprafață. Au fost descoperiți 4 tumuli, dintre care au fost cercetați exhaustiv doar tumulii I, II, IV, tumulul II fiind un bogat mormânt princiar cu arderea pe lor și cu car. S-au descoperit oasele calcinate ale unui războinic și a trei cai, un coif de fier, o armură de zale din fier, sabie lungă, o sica și un vârf de lance, podoabe de argint și aur, numeroase piese din bronz și fier de la car, o situlă din bronz și o fructieră de lut. În ceea ce privește cetatea dacică de la Cugir, aceasta avea un sistem de fortificație format din valuri de pământ și ziduri de piatră legate cu lut, existența sa fiind plasată între sec. II î.Chr – I d. Chr. (Crișan-Medeleț 1979; Crișan 1980).

În 1978, cu ocazia săpării unei gropi în cimitirul de la Lupu, a fost descoperit accidental unul dintre cele mai importante tezaure dacice, format din două fibule cu nodozități, șapte falere și un bol, toate din argint, puternic deformate și introduse într-un vas de bronz. Tezaurul a format subiectul unui studiu exhaustiv, publicat în 1994 (Glodariu-Moga 1994).

Cea mai recentă cercetare a unei fortificații dacice din județul Alba a fost efectuată de V. Vasiliev între 1992-1994 și ea a avut loc la Șona, unde a fost identificată o cetate de refugiu, apărată cu șanțuri și valuri de pământ, rezultatele săpăturilor fiind publicate în 1995 în cadrul Bibliotecii Tracologica (Vasiliev 1995).

În ceea ce privește așezările rurale dacice, cercetările sunt mult  mai lacunare, singura stațiune în care au început investigațiile sistematice fiind cea de la Șeușa, de către un colectiv de tineri cercetători de la Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, condus de Marius Ciută (Crișan și colab. 1997).

Bibliografie

  1. G. Téglás, “A történelemelötti Dáciarol, AchErt” XII, 1892, 405;
  2. C Goos, “Chronik der archäologischen Funde Siebenburgens”, Hermannstadt 1876;
  3. C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, “Așezările dacice din munții Orăștiei”, 1951;
  4. M. Macrea – I. Berciu, “La citadelle dacique de Capâlna”, Dacia NS 9, 1965. 201-231;
  5. I. Glodariu – V. Moga, “Cetatea dacică de la Căpâlna”, (jud. Alba), Buc. 1989;
  6. I. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu, “La fortrésse dace de Piatra Craivii”, Celticum 12;
  7. V. Moga, “Așezarea și cetatea dacică de la Piatra Craivii”, Studii dacice, Cluj 1981′
  8. V. Moga, A. Rustoiu, “Atelierul de fibule de la Piatra Craivii”, EphNap 7, 1977, 57-64;
  9. V. Moga, “Morminte dacice de incinerație la Teleac”, Apulum 20, 1982, 87-91;
  10. H. Ciugudean, “Mormântul dacic de la Blandiana”, Acta MN 17, 1980, 425-432;
  11. I.H. Crișan, Fl. Medelet, “Raport preliminar asupra săpăturilor din 1978 la cetatea dacică de la Cugir”, Materiale 13, 1979, 105-107;
  12. I. Glodariu, V. Moga, “Tezaurul dacic de la Lupu”, EphNap 4, 1994, 33-48;
  13. V. Vasiliev, “Fortifications de réfuge et établissements fortifiées du prèmier âge du fér en Transylvanie”, Biblioteca Thracologica XII, București, 1995.
  14. S. Crișan, A. Gligor, C. Ineu, M. Voinaghi, “Descoperiri arheologice la Șeușa – «La cărarea morii (com. Ciugud)», Buletinul cercurilor științifice studențești Alba Iulia 3, 1997, 27-40.
Mircea Popa

Prof., Revista ”DACOROMANIA”