Luni, 12 septembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în municipiul Alba Iulia. De la ora 11.45, Ierarhul nostru a oficiat slujba de binecuvântare a monumentului închinat eroilor Horia, Cloșca și Crișan de pe Dealul Furcilor.

La acest eveniment au luat parte primarul Gabriel Pleșa, clerici, reprezentanți ai asociațiilor patriotice și elevi ai Colegiului „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

După acest moment, cei prezenți s-au deplasat pe latura de vest a Cetății Marii Uniri, unde Ierarhul nostru a săvârșit slujba de sfințire a bustului eroului naţional Avram Iancu. Aici a fost prezent un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, însoțit de directorul Gabriel Bucur.

Evenimentele au fost prilejuite de încheierea lucrărilor de reamenajare și înfrumusețare a celor două obiective din Alba Iulia. Reabilitarea monumentului de pe Dealul Furcilor și a bustului de pe Latura de vest a Cetăţii a fost realizată la inițiativa și cu sprijinul deosebit al primarului municipiului reședință de județ, Gabriel Pleșa. Prezent la cele două evenimente, primarul Gabriel Pleșa, a evidențiat importanța restaurării celor două monumente istorice, prezentând etapele lucrărilor de înfrumusețare ce au fost efectuate în decursul anului curent. De asemenea, edilul șef i-a invitat pe toți cei prezenți să participe în număr cât mai mare la sărbătoarea Centenarului Încoronării Regilor Ferdinand I și Maria, care va avea loc pe data de 15 octombrie 2022.

Totodată, evenimentul de la bustul eroului național Avram Iancu a marcat împlinirea a 150 de ani de la trecerea în veșnicie a ilustrului revoluționar transilvănean de la jumătatea secolului al XIX-lea, stins din viață la data de 11 septembrie 1872.

În cuvântul rostit la finalul slujbei de binecuvântare a bustului situat pe Latura de vest a Cetăţii, Arhipăstorul nostru a spus: „Încă din anii de școală, Avram Iancu înțelegea că un picior străin stă înfipt în pământul românesc în care sunt îngropați vrednicii înaintași care au apărat Legea strămoșească. Când profesorii săi de la Gimnaziul crăiesc din Zlatna au încercat să-i schimbe religia și naționalitatea, el a spus: «Rămân Avram, fiul lui Iancu din Vidra, de confesiune ortodoxă». Avram Iancu concentra destinele neamului și, sub ocrotirea munților, spera să obțină libertatea românilor prin luptă. El este un erou național care a murit pentru popor și pentru pământul strămoșesc. Pentru patriotismul său luminat, noi îl lăudăm astăzi în doine și balade, zicându-i: «Iancule mare! Iancule tare!»”.

Un discurs deosebit a fost rostit de către dr. Dragoș Ursu, istoric la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. În cadrul manifestării de la bustul lui Avram Iancu, acesta a evocat personalitatea ilustrului revoluționar din secolul al XIX-lea, ocazie cu care a subliniat importanța evenimentului de față în contextul Centenarului Încoronării Regilor Ferdinand I și Maria.

Articol preluat de pe Radioreintregirea.ro