Pe 26 iunie, în fiecare an, are loc în Piața Tricolorului din Alba Iulia o acțiune de cinstire și omagiere a Drapelului Național al României.

În acest an, activitatea a debutat cu sfințirea și binecuvântarea drapelului tricolor în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, unde a fost oficiată slujba de sfințire a drapelului de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Teofil Slevaș, protopop al Alba Iuliei.

În continuare, de la ora 10.00, în Piața Tricolorului, s-a desfășurat o ceremonie militară dedicată aniversării acestei zile deosebite.

La activitate au participat cadre militare din cadrul Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne din Garnizoana Alba Iulia, reprezentanți ai administrației publice locale, Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, asociațiilor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă și retragere și cetățeni.

Au fost prezenți și o parte a membrilor Fundației ”Alba Iulia 1918 pentru unitate și integritatea României”.

Programul manifestării a cuprins prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și ocuparea locului în dispozitiv. De asemenea, a fost rostită o alocuțiune în care a fost evidențiată importanța sărbătoririi Zilei Drapelului Național și, în acordurile Imnului Național, drapelul a fost arborat pe catargul din Piața Tricolorului.

Desfășurarea evenimentelor s-a realizat cu respectarea regulilor de distanțare fizică și socială, prevăzute de reglementările privind prevenirea și evitarea răspândirii noului coronavirus.

Drapelul Naţional al României fost decretat pentru prima dată ca simbol naţional de către Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la data de 26 iunie 1848, având înscrisă pe el deviza „Dreptate – Frăţie”. De asemenea, Constituția României din anul 1991 a prevăzut ca drapelul tricolor să reprezinte un simbol național alături de stemă, sigiliu și imn.

Drapelul României ne însoțește în momentele cheie din viețile și din destinul țării noastre, amintindu-ne permanent cine suntem.

Gabriel GRIGORAȘ

Col. (r), Revista DACOROMANIA