Duminică 14 februarie 2021, când se sărbătorește „Ziua Îndrăgostiților” sau a Sfântului Valentin, în Alba Iulia a fost omagiat marele poet și patriot român Grigore Vieru, născut la 14 februarie 1935, în satul Pererița, de pe malul Prutului din Basarabia – decedat timpuriu la 18 ianuarie 2009 la Chișinău.

Omagierea a avut loc la bustul poetului, realizat de artistul plastic sculptor prof. Romi Adam, bust ce se află amplasat în panteonul marilor personalități culturale de pe Aleea Scriitorilor din parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, Orașul de Jos, de lângă Casa de Cultură a Studenților.

Evenimentul a fost organizat conform Planului activităților, ca de fiecare dată de Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, președinte ing. Vasile Todor și revista „Dacoromania”, director ec. Ioan Străjan. Pe lângă numeroșii membri a acestei fundații, au mai participat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, însoțit de o parte din colaboratori, membrii ASTREI Alba Iulia, președinte Prof. Maria Cioica și alți simpatizanți și iubitori ai operei poetului Grigore Vieru. Participarea la eveniment a avut loc cu respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei Covid – 19.

La bust au fost depuse coroane și jerbe de flori, din partea Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, a Revistei „Dacoromania”, a Primăriei și Consiliului Municipal Alba Iulia, a Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba Iulia, a Astrei Alba și a familiei sculptorului Romi Adam.

O parte dintre participanți la eveniment, dintre care: ing. Vasile Todor, coloneii în rezervă și scriitorii Dorin Oaidă și Ioan Brad, aviator pensionar Moise Cotuna, sculptorul Romi Adam, teolog Rimo Vlonga, ec. Străjan Ioan, prof. Maria Cioica, jr. Claudiu Dărămuș, ing. Vasile Bogdan și primarul dr. ing. Gabriel Pleșa, au evocat momente din viața și opera poetului și au recitat sau au citit din mobilizatoarele versuri ale poetului pentru dragostea de mamă, țară, neam și limbă.

Primarul Gabriel Pleșa a mai vorbit despre strânsele relații stabilite între Alba Iulia și Chișinău, iar în premieră, ca știre, a adus la cunoștință inițiativa Primăriei Alba Iulia în legătură cu stabilirea protocoalelor în vederea înfrățirii Municipiului Alba Iulia cu Orașul Cernăuți din Ucraina, ținut românesc, unde viețuiesc peste 160 de mii de români.

Ec. Ioan Străjan, a vorbit despre necesitatea reluării cu mai multă implicare a legăturilor Albei Iulia cu Biblioteca „Alba Iulia” din Chișinău, care în ultima perioadă, de la pensionarea fostei bibliotecare, au scăzut din intensitate.

Col.(r) Oaidă Dorin a făcut referire adresându-se primarului, la studierea posibilităților acordării, pe baza concretă ale meritelor de excepție, a titlului de cetățean de onoare, menit să răsplătească eforturile depuse de unele persoane pentru promovarea orașului Alba Iulia.

Evenimentul a fost la înălțime și chiar a depășit așteptările acestor vremuri. Să rămână veșnic în amintirea tuturor generațiilor viitoare personalitatea și opera poetului Grigore Vieru, care a spus: „Dacă-ți moare mama, îți rămâne patria!”

Dragomir Vlonga

jurist