Uneori cuvintele sunt de prisos. Rămâi suspendat într-o contemplație și liniște fără sfârșit și te ferești să faci vreo mișcare ori să gândești ceva pentru a nu strica magia dăruită de Divinitate.

Azi a fost aniversarea a 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, casa limbii române, cum spunea poetul Ioan Mărginean, aflat la eveniment. Eram prezent, ca în fiecare an, la bustul marelui nostru poet, din Alba Iulia, alături de grupul de prieteni vechi pentru a-l omagia pe Luceafărul poeziei românești.

Lucrurile nu au debutat prea încurajator, frig, vânt, noi cu ”botnițe” cum spunea cineva făcând trimitere la măștile anti-covid pe care le purtam, cu teama de a nu da mâna, doar pumnii înmănușați, distanțare între noi.

Și, în timp ce vorbitorii prezenți se animau în discursuri și încercau să aducă în atenția auditoriului aspecte inedite din viața lui Eminescu, primesc un mesaj de la un prieten, pe mobil, care m-a adus în starea de suspendare pe care v-o prezentam mai sus. Vi-l redau:

Basm

“Pe vremea când Dumnezeu cu Sfântul Petru umblau pe pământ, sub chipul unor moşnegi gârbovi, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte, iar la căderea nopţii băteau pe la uşile oamenilor, şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând, i-a prins noaptea în câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi, şi tot rătăcind ei în întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.

Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns: – Oameni buni!

Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn, şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe: – Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte…

Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au ospătat, şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc.

A doua zi dimineaţă iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.

Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu:

– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!

– Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petru, c-ai văzut că nu erau nevoiaşi!

– Doamne, fă ceva, fă-i ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!

– Să-şi vadă sufletul spui, Sfinte Petre?

– Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de acolo…

– Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.

Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.”

                                                                                                                                                                                 Geo Bogza

Ce putere au revelațiile, iar conștientizarea lor este vindecătoare. Cât de binecuvântat este ”neamul acela”, neamul meu, unde Dumnezeu a hotărât să se nască Eminescu. Pentru ca să ne vedem sufletele, citindu-i scrierile!

Se spune că noi suntem 97% suflet și doar 3% trup, în existența pământeană. Și cu toate astea, facem tot ce putem doar pentru beneficiile trupului, plăcerile lui, fără a pune mare preț pe suflet. Spre finalul vieții, când ne apropiem de plecare, începem să ne echilibrăm balanța și dăm mai mult credit sufletului. Poate de aceea oamenii devin mai înțelepți, concilianți, liniștitori în a doua parte a vieții… Atunci au timp mai mult de suflet, de Eminescu…

Revenind la întâlnirea dedicată marelui poet, am reținut, din spusele celor prezenți, cuvintele primarului municipiului Alba Iulia, ing. dr. Gabriel Pleșa, despre importanța culturii și educației neamului nostru. Ne bucurăm să-l avem printre noi și credem că fostul Teatru ”I.L.Caragiale”, ”preschimbat” în Casa de Cultură a Studenților, aflat lângă statuia marelui poet și a Aleii Scriitorilor, va redeveni ce a fost, un teatru al municipiului Alba Iulia.

Au participat la eveniment membrii din Fundația ”Alba Iulia 1918 Pentru Unitatea și Integritatea României”, președinte ing. Vasile Todor, Revista ”DACOROMANIA” – director Ioan Străjan, Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Alba, președinte col. Nicolae Lupu,  Despărțământul ASTRA ,,Eugen Hulea” Alba Iulia, Asociația Foștilor Deținuți Politici, cadre didactice de la Școala generală ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, parlamentari, deputați etc.

Mi se pare nimerit, ca la finalul celor câteva cuvinte scrise, să public poezia prietenului meu de suflet, poetul Gheorghe Micle, scrisă chiar în ziua de 15 ianuarie 2021.

Răstignirea Luceafărului

Când Dumnezeu călca-n opincă, glia,

Petre-L urma ca strajă și fărtat,

A fost poftit să doarmă-n România

Și-a socotit că-i este-ndatorat.

 

Voind, din apa geniului să bem,

A pus sub brad, în deal la Ipotești,

Cadoul Creatorului Suprem;

El însuși Domnul limbii românești.

 

Ca Dumnezeu, a fost trădat de iude,

A fost bătut în cuie și lovit,

Ca și Iisus, nu s-a putut ascunde

De-aceiași frați care L-au răstignit

Și l-au scuipat și l-au privit cu ură

Iar azi îl urmăresc în biblioteci,

Îl scot din cărți și-l fac maculatură

Cu-aceeași lăcomie de murseci.

 

În Universuri te petreci cu zeii

Tu, munte răsărit dintre trovanți,

Își mușcă limba între dinți, pigmeii,

Luceafăr al conștiinței din Carpați.

 

Îți plângem depărtarea, Voievoade,

Suflet de foc și strigăt ce ne doare;

Stiloul tău în suflete ne arde,

Scrisorile te cheamă din sertare.

Gabriel Grigoraș

DACOROMANIA