Sub acest generic au avut loc ample manifestări organizate și desfășurate în ziua de miercuri 15 ianuarie 2020 la bustul poetului Mihai Eminescu de pe  „Aleea Scriitorilor”  din parcul albaiulian ce-i poartă numele și continuate în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba Iulia, prilejuite de dublu eveniment: Ziua Națională a Culturii și 170 de ani de la nașterea poetului nemuritor Mihai Eminescu.

Sub patronajul Consiliului Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia – manager prof. Silvan Stâncel, a pregătit și moderat manifestările ce au avut loc la bustul lui Eminescu, atrăgând în acest parteneriat participarea următoarelor instituții și organizații: Prefectura Alba, Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcția de Cultură a Județului Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Inspectoratul Școlar al Județului Alba, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”  Alba Iulia, Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și alte ONG-uri.  Acest amplu proiect face parte din Programul – ”Identitate și valori culturale – Mihai Eminescu”, dedicat identificării, promovării și  valorificării creatorilor din domeniul cultură și de dezvoltare a domeniului cultural.

Prezența la festivitatea de la bust a fost numeroasă, de bun augur la început de an pentru cultura noastră românească ce sper ca păstrând proporțiile să se întâmple și cu ocazia altor evenimente. Printre participanți s-au regăsit și au luat cuvântul prefectul județului Alba – Nicolae Albu, președintele Consiliului Județean  Alba – Ion Dumitrel, președintele Uniunii Scriitorilor – scriitor Cornel Nistea,  poetul Ioan Mărginean, prof. univ. dr. Diana Câmpan,  ing. Vasile Todor,  prof. Maria Cioica,  scriitor Ioan Brad, prof. Constantin – Aurel Opincariu, conducători și reprezentanți ai instituțiilor locale și deconcentratelor.

 

Festivitățile au început cu un moment poetic în interpretarea actriței Bianca Goadă, care a recitat din versurile lui Eminescu. Au continuat cu intervenția plăcută a fanfarei Centrului de Cultură „Augustin Bena” care a interpretat Imnul de Stat al României și Imnul Eroilor  pe a cărui fond muzical s-au depus la bustul lui Eminescu coroane și buchete de flori, de către partenerii proiectului  amintit și de alte instituții și ONG-uri precum și de persoane fizice.

Momentul trăirii maxime l-a oferit poetul și scriitorul Ion Mărgineanu, care a recitat cu pasiune și înflăcărare din versurile  proprii, închinate marelui Eminescu și culturii românești.

Activitățile au continuat cu depuneri de flori și recitări de poezii de către elevii de la Colegiul „Mihai Eminescu”, participanți fideli alături de învățătoarea lor și la alte manifestări cultural patriotice, organizate în decursul anilor.

Manifestările acestor două evenimente s-au mutat și au continuat încă ore bune la sala de lectură de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia, unde au avut loc interesante lecturi și dezbateri  izvorâte din activitatea și opera lui Eminescu. Evenimentele au fost o bucurie și o reușită, în ciuda frigului de afară.

Dragomir Vlonga

jurist