În perioada 11-12 dec. 2021, municipiul Petroșani a fost gazda Festivalului Internațional anual ,,Crinul de Piatră” din Parâng, cu aproximativ 100 de participanți din țară și Republica Moldova. Meritul acestui eveniment este, în totalitate, al familiei Jana și Tiberiu Coconeț din localitate.

Inițiatorii festivalului, grupați în Asociația Culturală ”Lirica” din Petroșani, președinte prof. Coconet Tiberiu, au descoperit, șlefuit și promovat tineri talentați de a lungul a peste douăzeci de ani de activitate, din toate palierele artei.

Ca și în anii precedenți, neobosita și inimoasa președintă a Despărțământului Astra ,,Eugen Hulea” Alba Iulia, prof. actor Maria Cioica, a organizat participarea la festival a unui numeros și valoros grup de interpreți de muzică de toate genurile de muzică, creații și colinzi, astriști din zona noastră, elevi, studenți sau interpreți de valoare.

Concurenții care au participat din partea Astrei Alba Iulia au intrat în concurs în prima zi, aceștia fiind: Cealnic Maria, Golovco Maria, Gârm Adriana, Lup Petru, Gordiță Ioan, Alb Ana Maria, Popa Elena Sorina, Alb Adrian Constantin, Popa Elena Adriana. Și premiile nu s-au lăsat așteptate:

Ioan Gordiță a primit Trofeu și Diplomă pentru interpretare folclor și creație din partea organizatorilor Festivalului, iar din partea ASTREI o Diplomă de merit pentru promovarea obiceiurilor și tradițiilor strămoșești, a muzicii populare și buna colaborare cu ASTRA Alba Iulia.

Ana Maria Alb este colaboratoarea Astrei de la Cercul ASTRA Ighiu. A primit, la rândul ei, Trofeu și Diplomă pentru interpretare folclor. Concurenta este acompaniată de tatăl și de frățiorul ei, dar și de acordeonistul Man din Mușca.

Alb Andrei Constantin, ,,micul saxofonist”, și Popa Elena Sorina au primit, la rândul lor, câte un trofeu mai mic, pentru categoria lor de vârstă.

Maria Golovco și Adriana Cîrmîz din Republica Moldova, studente în Alba Iulia, au primit Diplome și Medalii pentru interpretare muzică populară DUET. Cele două au absolvit Liceul teoretic ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, Transnistria, cunoscut ca ”Liceul pe roți” din cauza persecuțiilor regimului de la Tiraspol.

Maria Cealnic din Orhei, Republica Moldova, studentă în Alba Iulia, este câștigătoarea Marelui Trofeu din anul 2020, în acest an fiind invitată specială.

 

Efortul președintei Maria Cioica este cu atât mai lăudabil cu cât a reușit să coaguleze și studenți la Alba Iulia din Republica Moldova, adevărate talente în evoluție. Toți participanții au primit diplome din partea Despărțământului Astra ”Eugen Hulea”.

Felicitări și mult succes în continuare!

DACOROMANIA