Ca în fiecare an, eroii neamului românesc, Avram Iancu alături de Horea, Cloșca și Crișan, cei ce simbolizează, pentru toți românii, dorința, voința, lupta și sacrificiul pentru libertate, au fost comemorați printr-un parastas de pomenire, sâmbătă, 27 februarie 2021, la Mănăstirea Râmeț din județul Alba, unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania.

Principalii organizatori, reprezentanți ai filialelor Societății cultural-patriotică ”Avram Iancu” din țară, Cluj, Alba, Mureș, Sălaj, Bihor, au fost prezenți alături de cei ai Despărțământului ”Eugen Hulea” Alba Iulia și Fundația ”1 Decembrie 1918 Alba Iulia pentru unitatea și integritatea României”.

A doua zi, la Alba Iulia, Horea, Cloșca și Crișan Horea, martirii Ardealului, au fost comemorați în Alba Iulia, la 236 de ani de la cumplita execuție ce a zdrobit trupurile, dar nu și spiritul celor trei martiri ai neamului românesc. Au fost două ceremonii desfășurate la Obeliscul din Alba Iulia, monument închinat memoriei conducătorilor răscoalei de la 1784-1785, și pe Dealul Furcilor, locul supliciului celor trei eroi.

De această dată, au fost prezente oficialități locale si județene, alături de organizațiile cultural patriotice din județul Alba, Despărțământului ”Eugen Hulea” Alba Iulia, Fundația ”1 Decembrie 1918 Alba Iulia pentru Unitatea și Integritatea României”, Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Alba, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere “Al. I. Cuza” – Filiala “Gemina” Alba.

La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul “La furci” din Alba Iulia. Anterior, Crișan se spânzurase în închisoare.

Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă. Cauzele care au generat răscoala au fost de ordin economic și social: robota excesivă, dările în bani către stăpânii de pământ, către stat, taxele pentru plata funcționarilor, pentru întreținerea armatei sporiseră și ele.

Situația moților se înrăutățise dramatic: iobagi ai statului, ei erau obligați la munci grele în mine și la suprafață. Se adăugau și măsurile abuzive: răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei.

O cauză imediată o constituie anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ținuturile de graniță și extinderea regimentelor de graniță. Țăranii care se înscriau în regimentele de graniță scăpau de iobăgie și primeau casa și pământul în schimbul serviciului militar. Sate întregi pornesc spre Alba Iulia. Măsura de anulare a conscripției stârnește un val de nemulțumire.

Răscoala izbucnită la 2 noiembrie 1784, în Zarand, cuprinde repede Munții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania.

Pe lângă țăranii români, la răscoală participă și țărani maghiari din Arad și Trascău, în timp ce țăranii sași din numeroase localități rurale situate între cele două Târnave refuză să mai muncească pentru dijmă. Programul răscoalei prevedea: nobilimea să nu mai fie pe viitor, ci fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, nobilii să-și părăsească pentru totdeauna moșiile, desființarea iobăgiei și împroprietărirea lor cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, liberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.

Era cel mai înaintat program al vremii formulat în Transilvania, care, aplicat, însemna distrugerea temeliilor relațiilor feudale. În fața radicalizării și extinderii mișcării țărănești, autoritățile și nobilimea iau măsuri pentru potolirea răscoalei: se numește un comisar pentru cercetarea cauzelor, sunt trimiși episcopii și se publică patente pentru liniștirea răsculaților; se hotărăsc pedepse pentru “ațâțători”; se încep tratative în vederea încheierii de armistiții.

Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.

După înfrângerea răscoalei, la 22 august 1785, o patentă imperială a desființat legarea de glie a iobagilor și servitutea personală. Țăranii au căpătat dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul, de a învăța meserii, de a-și vinde bunurile. Iobăgia nu a fost însă desființată. Patenta nu a putut fi aplicată în întregime, mai ales că după moartea lui Iosif al II-lea, nobilimea a solicitat repunerea sa în drepturile de care se bucurase anterior.

Col.(r) Gabriel Grigoraș