Pe 4 iunie 1920, la palatul Marele Trianon de la Versailles, se semna tratatul de pace dintre Antanta învingătoare în primul război mondial și Ungaria.

Interviu cu acad. Ioan Scurtu

Pe 4 iunie 1920, la palatul Marele Trianon de la Versailles, se semna tratatul de pace dintre Antanta învingătoare în primul război mondial și Ungaria. În urma tratatului apăreau țări noi pe harta Europei precum Iugoslavia, Cehoslovacia și Ungaria și țări care își dublaseră teritoriul și numărul de locuitori cum era România. În componența noului Regat al României Mari intrau acum Banatul, Bucovina, Crișana, Maramureșul și Transilvania, provincii din Austro-Ungaria locuite majoritar de români. În martie 1918, Basarabia, provincie românească din Rusia, se alăturase noii construcții panromânești pe baza principiului autodeterminării naționale. Tratatul de la Trianon a fost semnat pentru a stabili frontierele noii Ungarii cu vecinii săi: cu Austria, cu Cehoslovacia, cu viitoarea Iugoslavie și cu România.

Sfârșitul primului război mondial avusese loc încă din luna noiembrie a anului 1918 când Germania capitulase în fața forțelor franco-anglo-americane. Însă populația maghiară și elita sa nu a primit cu resemnare finalul războiului, ci a recurs la forma revoluționară de răsturnare a ordinii existente după modelul revoluției bolșevice conduse de Lenin din Rusia anului 1917. Astfel, republica sovietică ungară înființată în 1919 declanșa un război împotriva Cehoslovaciei și României pentru recuperarea teritoriilor care îi aparținuseră. Victoriile armatelor cehoslovacă și română au dus la ocuparea Budapestei de către armata română și la desființarea Ungariei sovietice. La începutul anului 1920 se putea semna, în sfârșit, pacea mult-dorită cu Ungaria.

Istoricul Ioan Scurtu a descris climatul de la începutul anului 1920 în jumătatea estică a fostei Austro-Ungaria care a premers semnarea tratatului de pace:

“Tratatul de la Trianon s-a semnat după dezbateri destul de aprinse cu participarea delegației Ungariei, începând din ianuarie 1920, care a căutat să obțină menținerea integrității Ungariei contestând revendicările și deciziile românilor, slovacilor, croaților și slovenilor care se uniseră și creaseră state noi. S-a semnat cu întârziere și pentru că delegația ungară condusă de Albert Apponyi a văzut că nu are succes la conferința păcii deoarece la baza deciziilor de acolo s-a pus principiul autodeterminării naționale, deci a voinței popoarelor. Președintele conferinței prim-ministrul francez Alexandre Millerand a apreciat că popoarele se pronunțaseră în toamna anului 1918 când în chip liber și-au decis soarta. Ca atare, argumentele delegației privind menținerea Ungariei milenare și că ar fi o catastrofă dacă acest stat ar fi dezmembrat nu au putut fi safisfăcute.”

România a avut câștig de cauză la Trianon nu numai pentru că a făcut parte din tabăra învingătorilor, ci și pentru că a avut câteva argumente. Ioan Scurtu a arătat care au fost ele:

“Argumentul de bază a fost hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia, care a fost o adunare reprezentativă, cei 1228 de delegați aleși în toate circumscripțiile Transilvaniei au avut credinționale, adică mandate imperative, de a vota unirea Transilvaniei cu România. În al doilea rând, a fost convenția din august 1916 pe baza căreia România intrase în război la solicitarea Antantei unde erau prevăzute în detaliu granițele României, inclusiv cele cu Ungaria. Al treilea argument a fost contribuția armatei române la victoria Antantei pentru că prin intrarea României în război în vara anului 1916 s-a degrevat frontul din apus, cel din Franța, fapt ce a dus la transferul de trupe austriece și germane pe frontul românesc. În România au avut loc mari bătălii cum au fost cele din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești, Oituz unde forțele militare ale Puterilor Centrale au suferit pierderi însemnate, fapt ce a facilitat victoria Antantei din 1918.”

Referindu-se la unirea din 1918, consolidată de tratatul de la Trianon din 1920, istoricul Nicolae Iorga scria: “omagiul nostru trebuie să se îndrepte către toți românii, de la cel mai înalt grad militar și politic până la ultimul țăran îmbrăcat în haine militare.” Toți românii contribuiseră la acel triumf însă România a avut o generație excepțională de elite care a făcut posibil triumful. Cei doi suverani Ferdinand și Maria cu siguranță trebuie puși în fruntea listei generației de la 1918. Ar urma Ion I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, George Pop de Băsești, Ion Inculeț, Pantelimon Halipa, Ion Nistor, militari precum sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, căpitanul Grigore Ignat, generalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu și mulți alții ar continua lunga listă. Însă România a plătit pentru acel triumf magnific din anii 1918-1920 și Ion Scurtu a spus cum a plătit:

“România mică a plătit foarte mult, în primul rând a plătit sânge. Există aprecierea potrivit căreia aproximativ 800.000 de români au murit în timpul luptelor din cauza bolilor, lipsurilor și sacrificiilor la care au fost supuși în acei doi ani de participare la război. A pierdut, de asemenea, valori materiale și spirituale foarte importante ca urmare a faptului că ocupanții germani, austro-ungari, bulgari, turci au jefuit teritoriul ocupat și au trimis în teritoriul lor asemenea valori. De asemenea, să nu uităm că guvernul României de la Iași a trimis în Rusia tezaurul României, două transporturi, unul în decembrie 1916 și altul în iulie 1917, tezaur care nici astăzi nu a fost returnat. În documentul oficial semnat se prevedea limpede că partea rusă își asuma răspunderea pentru transportul și aducerea lui în România.”

Acum 100 de ani, tratatul de la Trianon confirma realitatea de atunci și voința oamenilor de atunci. Era un început de epocă nouă pe care cei de atunci și-o doriseră.

Interviu luat de Steliu Lambru