Partea I

În hotarul satului Cricău, dealurile prelungite cu Munții Trascăului din masivul Apusenilor poartă diferite denumiri cu semnificație deosebită. Astfel este și piscul “Piatra Craivii” (Caprei), înalt de 1083 m, locul unde s-a descoperit cetatea dacică de tip urban “Apoulon” din sec. I a.Chr. menționată în poemul lui Ptolomeu “Consolatio ad Liviam” și “Geographia” lui Ptolomeu.

În urma celor două războaie dintre Traian și Decebal, cea mai mare parte a Daciei a fost cucerită și transformată în provincie romană. La fel ca și celelalte cetăți dacice, și așezarea de tip urban Apoulon de la Piatra Craivii a suferit distrugeri însemnate. Marea majoritate a populației dacice a continuat însă să trăiască sub dominație romană. Pe pământurile tribului dacic al apulilor, cuceritorii romani au ridicat în anul 106 un castru la o distanță de cca 20 km, pe malurile Mureșului, de așezarea dacică de la Piatra Craivii. În jurul acestui castru, sediul legiunii a XIII-a Gemina, s-a dezvoltat o nouă așezare urbană care poartă mai departe nume dacic “Apulum”- Alba Iulia.

Ceea ce este de remarcat referitor la zidurile cetății dacice “Apoulon” de pe Piatra Craivii este faptul că materialul necesar confecționării blocurilor de piatră cioplită a fost adus de la cariera numită “Cubelcărie” sau “Cobelcerie”, cum este numită de localnici în zilele noastre. Cariera se găsește în apropierea satului Cricău, pe drumul ce duce la Craiva și Piatra Craivii.

“Mons Akaszto” (Dealul spânzuraților), ce se află între Cricău și Galda de Jos, este denumit și astăzi de localnici “Dealul Acastăilor”, datorită faptului că aici aveau loc execuțiile prin spânzurare.

“Muntele Căpățâna” este continuat cu “Pârâul Turcului”, care face legătura cu satul Negrilești-Întregalde. Tradiția spune că pe acest pârâu ar fi trecut trupele turcești de unde i-a rămas și numele.

Pe “Dealul Lupului”, situat între Cricău și satul Tibru, s-a încheiat în 1748 armistițiul între Cloșca și trupele nobililor conduse de către colonelul Schultz.

Stânca cioplită oblic pentru protejarea SANCTUARULUI de pe versantul vestic al cetății dacice de la Piatra Craivii (Tăiată prin încălzire si stropire cu oțel)

Odată cu apariția cronicilor istorice antice, aflăm despre existența, în a doua jumătate a mileniului I a.Chr., în regiunea centrală a Transilvaniei, a tribului dacic al apulilor, a regelui lor Rubobostes și a centrului întărit Apoulon. Acest centru a fost identificat arheologic la Piatra Craivii. Piscul calcaros este situat la cca 20 km nord de Alba Iulia, pe partea estică a Munților Apuseni, la liziera zonei de pădure și care domină ca un impunător stâlp de veghe podișul central al Transilvaniei, valea mijlocie a Mureșului și întreaga regiune dintre Aiud, Alba Iulia, Sebeș și Blaj. Acest masiv este înconjurat de luminișuri de pădure, plaiuri domoale, pășuni bogate, podgorii vestite și satele ascunse în văile din jur. Drumuri și poteci de munte leagă această stâncă cu mănosul șes al Mureșului, și cu interiorul Munților Trascăului și Metalici, spre Abrud și Valea Arieșului, oferind omului mari posibilități de trai. Bătrânii satelor din jur povestesc despre o cetate construită de uriași, pe vârful stâncii, unde bogății imense ascunse de oamenii unor vremi îndepărtate, zac în măruntaiele stâncii, în locuri ferite, acoperite de lespezi grele și păzite de porți ferecate care se deschid numai la zile mari, o dată la 7 ani. Tăieturile din stâncă, făcute de mâna omului și urmele unor ziduri de pe «creștetul frunții», precum și descoperirea din când în când a unor obiecte din fier, blocuri de piatră cioplite și fragmente de vase, dau curs liber imaginației populare.

Sanctuarul principal din partea estică a Pietrei Craivii, descoperită parțial în anul 1963

Câteva documente din sec. XIV-XVI amintesc fragmentar de un centru (cetate) al regilor Ungariei construit aici și pus sub comanda unui castelan, cu scopul de a fi în vremuri grele loc de refugiu și apărare, precum și instrument puternic de dominare a iobagilor acestor părți ale Transilvaniei. Un document din anul 1343 menționează pe Ștefan, castelan de Kesches – numire sub care apare această cetate feudală.

Sanctuarul principal din partea sud-vest a Pietrei Craivii, descoperită parțial în anul 1963 (1964?)

Din documente reiese că la începutul sec. al XV-lea castrul a intrat în posesia Episcopiei de Alba Iulia – Romano-Catolice – care dealtfel stăpânea toate satele din jur. Unele descoperiri interioare de obiecte din fier și o monedă de pe timpul lui Filip al II-lea, regele Macedoniei, indicau aici existența unor așezări și mai vechi decât castrul feudal.

Plecând de la aceste date preliminare și de la observațiile repetate făcute la fața locului, colectivul științific al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia a început în vara anului 1960, sub îndrumarea științifică a acad. C. Daicoviciu cercetări arheologice importante. La început cercetările s-au concentrat în lămurirea cetății feudale din care se distingeau pe vârful stâncii câteva urme, apoi treptat săpăturile s-au extins în jurul masivului, colectivul științific angajându-se și la descoperirea unei puternice cetăți dacice.

Sfârșitul primei vârste a fierului (Hallstatt, sec. VI-IV a.Chr.) și întreaga perioadă a celei de a doua epoci (Latčne) a noului metal, cu deosebire secolul II a.Chr., corespund afirmării si dezvoltării în spațiul de la nordul Dunării a daco-geților, a căror cultură materială, spirituală si istorie politică este tot mai clar conturată si cunoscută. Stațiunile dacice de pe meleagurile județului Alba, în marea lor majoritate, aparțin civilizației autohtone (secolele I a.Chr.-I.p.Chr.). Cercetările în domeniul culturii materiale și spirituale a autohtonilor au avut drept rezultat descoperirea de așezări rurale, de fortificații (cetăți) din piatră și sesizarea continuității elementului local în timpul provinciei romane Dacia (106-271 p.Chr.) și, mai ales, după părăsirea teritoriilor în discuție de către oficialitățile imperiale și armată, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, pe timpul împăratului Aurelian.

Stațiunea arheologică de la Piatra Craivii este considerată, ca urmare a cercetărilor îndelungate, a rezultatelor remarcabile și a interesantelor concluzii istorice, drept cel mai însemnat succes al cercetătorilor albaiuleni, în contribuția lor la cunoașterea tuturor aspectelor ridicate de originala civilizație a daco-geților.

Apărute incidental în anul 1960 și apoi, ca urmare a campaniilor de săpături arheologice (1961-1971), urmele de viață materială de la Piatra Craivii au evidențiat un bogat strat de cultură dacică (anterior acestuia s-au constatat urme de locuire specifice unor perioade preistorice, cultura Coțofeni, faza finală și Wietenberg, iar începând cu secolul al XII-lea un castru feudal) încadrat din punct de vedere cronologic, pe baza materialelor arheologice și a analogiilor cu așezări și fortificații dacice din alte părți, în a doua jumătate a secolului II a.Chr.- I p.Chr. (până la cucerirea romană).

In dreapta, stânca tăiată pentru a avea o suprafață orizontală, necesară amplasării unui sanctuar, dezvelit parțial.

IONELA RUSAN BLAGU

prof.