Attila Korodi: Proiectul este jignitor la adresa maghiarilor
Proiectul de lege recomandat de Comisia administrativă a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, conform căruia ziua de 4 iunie va fi declarată în România drept Ziua Tratatului de la Trianon, a fost adoptat în urma voturilor obţinute din partea partidului de opoziţie PSD şi ale partidului de dreapta PMP care sprijină guvernul român, scrie Maghyar Hirlap, citată de Rador.
Despre acest lucru a informat pe pagina sa de socializare Attila Korodi, şeful grupului UDMR din Camera Deputaţilor. Conform aprecierii sale proiectul este jignitor la adresa maghiarilor din România şi contravine tuturor năzuinţelor care servesc coexistenţei paşnice dintre majoritate şi comunitatea maghiară, limitând şi proiectele privind un viitor comun. Korodi a precizat că UDMR se opune hotărât iniţiativei şi va întreprinde totul ca legislativul să respingă proiectul cât mai repede.
Korodi a apreciat drept inacceptabil ca un fost ministru de externe al României să aibă intenţia de a obţine capital politic în detrimentul coexistenţei paşnice româno-maghiare. Deputatul s-a referit la faptul că proiectul reglementării a fost înaintat Parlamentului de către Titus Corlăţean, cel care a condus diplomaţia română între anii 2012 – 2014.
În măsura în care proiectul de lege va fi adoptat şi de plenul Camerei Deputaţilor, România va sărbători în fiecare an Tratatul de la Trianon.
Guvernul şi autorităţile locale vor trebui să se asigure ca la 4 iunie, aniversarea tratatului de pace care a încheiat primul război mondial şi a marcat frontierele Ungariei, să se arboreze în pieţele publice drapelul naţional al României.
Reglementarea va împuternici autorităţile de stat şi locale să acorde un sprijin logistic sau bugetar pentru organizarea evenimentelor ştiinţifice, educative, culturale care să conştientizeze importanţa Tratatului de la Trianon, despre care va trebui să relateze şi media publică din România.
În urmă cu câteva săptămâni, înainte ca proiectul de lege referitor la declararea drept sărbătoare a Tratatului de la Trianon în România să intre în linie dreaptă, actualul ministru de externe al României, Bogdan Aurescu, a exprimat temeri referitor la apropiatul centenar al Trianonului.
După cum a formulat Bogdan Aurescu cu prilejul audierii sale în calitate de ministru desemnat pentru conducerea diplomaţiei – fiind de atunci şi învestit în această funcţie: “La 4 iunie anul viitor va fi aniversarea a 100 de ani a Tratatului de pace de la Trianon: sperăm ca acest prilej nu va crea o confruntare diplomatică în relaţiile bilaterale”.
Sursă articol: www.g4media.ro
Presedintele neamt Iohanis a refuzat sa promulge aceasta lege !!!
Pt că este mai echilibrat.PSD vrea sa demonstreze că nu sunt aliații maghiarilor in distrugerea României dar noi știm ce sunt de fapt și nu putem uita ce erau sa faca cu autonomia secuilor,daca nu era adm prezidențială pe faza !Mă mira că PMP a căzut în capcana asta….Al știam mai abil pe Base.Nu a înțeles nimeni că făcând ceva alaturi de mafia PSD te descalifică ca om înainte de toate ?E ca vb aia cu porcii și albia lor….
Se supără degeaba maghiarii că ei jelesc aceasta dată deci jignesc și mai mult ,nu doar vecinii ci toată Europa !E ca și cum nu ar recunoaște genocidul produs de fostul așa zis imperiu…Ce dracu de imperiu era ăla făcut din două țări mici ,nu știu.Dar așa erau atunci vremile printre lideri europeni proști ei făceau pe zmeii…E ca și cum Germania ar deplânge procesele de la Nurnberg in loc sa se uite la milioanele de morți ,din cauza lor în WW2,de pe tot globul !