La inițiativa Cercului Militar Alba Iulia, cu aprobarea comandantului Garnizoanei Alba Iulia, domnul colonel Marcel Domșa, și cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, în această săptămână, se desfășoară ample activități de curățenie și igienizare în Cimitirul Eroilor.

Cele peste 400 de morminte ale eroilor români, maghiari, austrieci, sârbi, italieni și ruși, căzuți în cel de al Doilea Război Mondial, precum și monumentele existente aici, au fost igienizate și curățate de un pluton de soldați din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum.

În zilele următoare, prin serviciul de salubrizare al Primăriei Alba Iulia, se vor planta flori la fiecare mormânt al Eroilor.

De asemenea, s-a identificat în cimitir locul unde va fi amplasat un catarg, pe care va fi arborat drapelul României, și care se va realiza cu sprijinul financiar al domnului Alexandru Dumitru, consilier în cadrul Consiliului Local Alba Iulia.

Acțiunea se înscrie atât în șirul de activități destinate aniversării Zilei Veteranilor de război, ce va fi sărbătorită în 29 aprilie, cât și pentru Ziua Eroilor, sărbătorită anul acesta pe 10 iunie, atunci când se împlinesc 75 de ani de la înființarea acestui cimitir.

La reușita acestor acțiuni contribuie și Asociația Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Alba, ANCMRR – Filiala Gemina Alba Iulia, Asociația Veteranilor de Război – Filiala Alba și AMVVD – Filiala Alba și Fundația ”Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”. La acțiune au fost prezenți și reprezentanți ai Oficiului Național pentru Cultul Eroilor – București.

Cercul Militar Alba Iulia