Puțini știu că sărbătorirea limbii române, în fiecare an, la 31 august, își are originea dincolo de Prut, în Basarabia. La acea zi, anul 1989, s-a petrecut un moment istoric pentru românism, pentru românitatea noastră cea de toate zilele: sub presiunea a peste 750.000 de români adunați la Chișinău în ziua de 27 august 1989, Parlamentul de la Chișinău, așa sovietic cum era, n-a avut încotro și a decretat pe 31 august limba română ca limbă de stat și dincolo de Prut și trecerea la grafia latină, rol consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991.

Se încununa astfel, victorioasă, rezistența românilor la deznaționalizare, după aproape două veacuri de jertfe și suferințe, dar și de izbânzi pilduitoare, care au făcut din Basarabia ținutul românesc cel mai însângerat, pus la cele mai grele încercări, nu de puține ori în cumpăna istoriei aflându-se însăși pieirea neamului românesc de pe plaiurile atât de frumoase ale Basarabiei, și atât de jinduite de alții.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România începând din anul 2013, la 31 august, ca zi festivă a României, urmare a Legii nr. 53/ 2013 adoptată de Parlamentul României.

Potrivit legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și instituțiile culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator sau științific. În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile  Legii nr. 75/ 1994 privind arborarea  drapelului României, intonarea Imnului Național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

La Alba Iulia, de regulă, evenimentul este marcat  prin depuneri de flori la busturile poeților și scriitorilor ce întregesc, în mod fericit ca într-o familie, „Aleea Scriitorilor” din parcul Mihai Eminescu de lângă Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, orașul de jos.

La ora 13, cu acest prilej, vor fi arborate drapelele României și se vor  recita din operele nepieritoare ale scriitorilor și poeților care au busturile în acest panteon al limbii române: Eminescu, Vieru, Păunescu, Coșbuc, Ion Alexandru, Agârbiceanu, Iorga, Sadoveanu, episcopul Emilian, Lăncrănjan, Blaga etc.

Anul acesta, 2021, evenimentul va fi marcat și de dubla lansare de carte, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, a autorului Ioan Bâscă: „Constantin Oancea: preot, cărturar, ctitor” și „Presa Albei: publicații, ziariști, publiciști”, cu începere de la ora 17:00, în Grădina Bibliotecii.

La ambele evenimente vor fi respectate toate normele necesare prevenirii răspândirii pandemiei Covid-19.

Îi așteptăm să participe și pe studenții sau cei cu origini în Basarabia, atât on-line cât și fizic, alături de membrii Fundației „Alba Iulia – 1918 – pentru Unitatea și Integritatea României”, activul Revistei „DACOROMANIA”, reprezentații Asociației ”ASTRA”, precum și pe cetățenii municipiului nostru.

Revista ”DACOROMANIA”